Unele dintre cele mai importante evenimente din activitatea CALM le regăsim în noul număr al ziarului „Vocea Autorităților Locale”.

Despre reuniunea de la Chișinău a sutelor de primari cu ocazia Zilei Autonomiei Locale și a Lucrătorului din Administrația Publică Locală, dar și care au fost principalele mesaje transmise de reprezentanții APL la acest eveniment citim în noul număr al ziarului CALM.

Un alt eveniment major în care s-a celebrat pacea, au fost marcate rezultatele obținute dar și provocările cu care se confruntă alesele locale a avut loc în cadrul Conferinței Naționale a Femeilor Primare, cu genericul: „Rolul și contribuția femeilor lidere în promovarea dezvoltării locale durabile și incluzive, promovarea păcii și coeziunii sociale în Moldova”. Evenimentul din 3 martie este reflectat la paginile 1, 5, 6 și 7.

Cine sunt primarii care au fost decorați de președinta Maia Sandu cu ocazia Zilei Profesionale, dar și care sunt cei trei vicepreședinți ai CALM care se regăsesc printre personalitățile ce au excelat în anul 2022 aflăm lecturând pagina 7 a buletinului informativ.

În această primăvară CALM a sărbătorit a treisprezecea aniversare. La pagina 8 a ziarului găsim informații despre cum o idee a prins viață, ce i-a motivat pe aleșii locali să se unească în cadrul CALM și ce s-a schimbat în toată această perioadă în administrația publică locală.

În an electoral CALM organizează mai multe seminare informative, vizite de studiu, ateliere ce au drept obiectiv consolidarea cunoștințelor autorităților locale în domeniul bugetării participative, participării incluzive în procesele democratice, să identifice lidere din comunitățile locale și să încurajeze femeile să candideze în alegerile locale.  Unele dintre aceste evenimente sunt prezentate la paginile 8-15 ale ziarului CALM.

La rubrica „Femei care inspiră și motivează” vă propunem să le descoperiți sau să le redescoperiți pe Tatiana Badan, primară de Selemet, Cimișlia, președintă a CALM; Violeta Crudu, primară de Cruzești, mun. Chișinău, președinta Rețelei Femeilor din cadrul CALM; Valentina Carastan, primară de Slobozia Mare, Cahul; Angela Ababii, primară de Cobîlea, Șoldănești; Eugenia Sîrghi, primară de Satul Nou, Cimișlia; Rodica Croitor, primară de Hârbovăț, Anenii Noi; Maria Galiț, primară de Sărata Veche, Fălești, vicepreședintă a CALM și  Valentina Meșină, primară de Ruseștii Noi, Ialoveni.

Un spațiu aparte în buletinul informativ al CALM este dedicat reformelor în domeniul administrației publice. Comentând prevederile noii Strategii de reformă, directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a declarat în cadrul unei emisiuni TV că este necesar să ne focusăm pe acțiuni foarte concrete, care să aducă rezultate rapide, inclusiv în contextul integrării în UE, nu din cele ce vor genera efecte tocmai peste șapte ani. Rezultatele și restanțele în domeniul democrației locale au fost abordate în cadrul Comisiei Paritare, dar și la Strasbourg, la Congresul Puterilor Locale și Regionale al Consiliul Europei. Care sunt viziunile autorităților publice locale și centrale la acest subiect aflăm la paginile 23-32 ale ziarului CALM.

Ziarul „Vocea Autorităților Locale” va ajunge în toate cele 898 de primării din Republica Moldova. Suntem puternici doar dacă suntem informați.

Fișier:

Ziarul „Vocea Autorităților Locale” nr.1 din 2023

Imprimare