Funcționarii publici, în special cei din entitățile de nivelul I, stau la baza acestui stat. Statul însă nu are grijă de funcționarii săi și atunci ce motivație ar avea aceștia să stea la baza statului? Este o întrebare pe care tot mai des o adresează funcționarii publici din APL.

Secretarul Consiliului local din Grozești, Nisporeni, Svetlana Mitrofan, președinte al Rețelei Secretarilor din cadrul CALM, spune că astăzi salariul funcționarilor publici nici pe departe nu reflectă efortul și volumul de muncă exercitat de către aceștia. „Pe lângă sarcinile de bază avem o mulțime de atribuții delegate fără acoperire salarială, contrar legislației în vigoare. În primăria pe care o reprezint avem un funcționar public cu o vechime în muncă de peste zece ani și cu un salariu de bază de 4 mii 500 de lei. Este oare echitabil ca unii funcționari ai statului să fie remunerați cu salarii cosmice, iar alții abia să își poată asigura existența?”

Secretarul Consiliului local din Grozești atrage atenția că Legea 270 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar nu permite remunerarea funcționarilor din primăriile mai mici atunci când aceștia exercită interimatul funcției sau își înlocuiesc colegii care pleacă în concediu. „Este o prevedere foarte confuză, fără a fi acoperită financiar. În cele mai multe cazuri, într-o primărie sunt trei funcționari publici de execuție și unul de conducere – secretarul și noi trebuie să ne înlocuim reciproc, în bază de voluntariat. Aceeași lege spune că în perioada respectivă funcționarul public nu este exonerat de exercitarea funcțiilor sale, adică trebuie să acoperi și o funcție improprie atribuțiilor de bază, să depui un efort considerabil ca să nu faci niște erori care ulterior vor fi foarte greu de corectat și toate acestea se fac gratuit. Interimatul și cumularea funcțiilor pot fi acoperite financiar din economii, dar dacă sunt trei funcționari publici și nu avem funcții vacante, cum poate o entitate să aibă și economii salariale? Credem că formularea aceasta „din economii” trebuie exclusă deoarece sunt foarte puține primării în care această prevedere poate fi aplicată.”

Președintele Rețelei Secretarilor din cadrul CALM spune că din cauza modificărilor și interpretărilor Legii 270, funcționarii publici au fost privați și de dreptul la prime. „În decembrie 2020, conform regulamentului la această hotărâre, premiul se acorda pentru anul precedent, adică pentru anul 2019. Ulterior, în niște circulare ale Ministerului Finanțelor dispare anul 2020. În anul 2021 Ministerul Finanțelor vine cu altă idee, premiul să fie acordat nu pentru anul precedent, dar pentru anul de gestiune, doar că în buget nu au fost planificate resurse financiare și astfel funcționarii nu au primit această primă nici în 2019, nici în 2020 și nici în 2021. Pe de o parte avem dreptul la acest premiu, pe de altă parte, Ministerul Finanțelor, prin interpretările sale, ne privează de acest drept.”

În numele secretarilor Consiliilor locale, Svetlana Mitrofan solicită ca Legea 270 să fie supusă unor dezbateri largi, astfel încât să fie asigurată  o echitate salarială pe măsura importanței funcționarilor publici din APL.

Imprimare