Șase administratori publici din România au mers săptămâna trecută în primăriile localităților Strășeni, Anenii Noi, Căușeni și Ștefan Vodă din R. Moldova. Întrunirile specialiștilor din România cu reprezentanții autorităților publice locale din Republica Moldova au fost organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), obiectivul fiind de  a facilita familiarizarea autorităților locale de la noi cu conceptul de administrator public. În România acest concept există din anul 2006. În primii trei ani au fost doar 25 de administrator publici, astăzi peste Prut sunt 700 de asemenea specialiști angajați în primăriile mari și mai mici, dar și în cadrul Consiliilor Județene. Marian Florea, președintele Asociației Administratorilor din România, ne explică cu ce se ocupă un asemenea specialist și de ce este necesară o asemenea funcție în primăriile noastre.

Care a fost scopul întrunirilor pe care le-ați avut cu reprezentanții autorităților publice locale din patru raioane ale Republicii Moldova?

Marian Florea: Susținuți de Ministerul Afacerilor Externe al României, am venit să elaborăm un schimb de experiență România-Republica Moldova în ceea ce privește introducerea conceptului de administrator public în țara Dvs. Este un vis de-al nostru care a început acum opt ani și suntem încrezători că acest lucru se va înfăptui. Am avut mai multe întâlniri cu președinți de raioane și primari din Strășeni, Căușeni, Anenii Noi și Ștefan Vodă și am observat că au fost foarte curioși să vadă cum este prevăzut în organigrama instituțiilor publice din România postul de administrator public, ce sarcini îi sunt atribuite acestuia și care îi este rolul în cadrul instituției publice. Au fost foarte multe întrebări și, practic, am avut o dezbatere continuă. Concluzia ar fi că autoritățile publice locale din R. Moldova sunt interesate ca acest concept de administrator public să se regăsească și în organigramele instituțiilor publice de la est de Prut. Sper că diriguitorii instituțiilor acestei țări, mai ales că reforma administrației publice locale este un subiect de actualitate aici, vor accepta ca și noțiunea de administrator public să se regăsească în cadrul acestei reforme.

Ce face un administrator public și de ce este important să avem un asemenea specialist în primăriile noastre?

Marian Florea: În cele mai multe cazuri primarii sunt oameni politici și pot avea experiență în diverse domenii de activitate, pot fi medici, avocați, ingineri etc. Eu, de exemplu, am studii în administrația publică locală și mă pricep la modele de conduită în APL, mai ales că am fost în foarte multe instituții publice din România, dar și din afara acesteia. Dacă aș fi primar și aș trebui să conduc o instituție publică știu cu certitudine că din punct de vedere al conduitei în administrația publică locală sunt pregătit, dar  nu și atunci când trebuie să citesc un studiu de fezabilitate, un proiect tehnic, un buget sau o bugetare participativă multianuală. Iată de ce este clar că am nevoie de un om pregătit, care îmi este loial și care are aceste capabilități profesionale care să ofere plus valoare activității primarului. Lucrăm într-o echipă, iar ideile cu care un primar câștigă alegerile trebuie puse în practică prin anumite măsuri concrete, prin proiecte. Noi spunem că primarul vine cu oportunitatea, secretarul Consiliului local sau raional vine cu legalitatea, iar administratorul public vine cu eficiența și eficacitatea. Sunt cei trei pioni necesari instituțiilor publice din fiecare stat. Conceptul de administrator public a apărut în anul 1875, când România era antrenată în războiul pentru independență. După aproape 150 de ani avem administratori publici în peste 102 state.

Știm că administratorii publici din România au adus fonduri europene în comunitățile în care activează…

Marian Florea: Administratorii publici au fost antrenați în atragerea de fonduri europene, în echipele de implementare, dar și în conducerea aparatului de specialitate al primarului, în funcție de necesitățile pe care primarul sau președintele Consiliului Județean le-a constatat. Se stabilește un contract de management între primar și administrator public pentru a prelua aceste atribuții. Atragerea de fonduri europene a fost o prioritate în mai multe instituții publice din România. Dacă pregătirea administratorilor publici este una de calitate, atunci și fondurile europene atrase în comunități sunt impresionante.

Imprimare