(Română) Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale al MAI, a primit la sfârșitul săptămânii trecute, 23 de autospeciale de intervenție pentru lichidarea consecințelor situațiilor excepționale.
(Română) Membrii Cabinetului de Miniștri au aprobat lista instituțiilor preșcolare ce vor fi renovate cu suportul Guvernului României, din ajutorul financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România țării noastre. Hotărîrea a fost aprobată, săptămîna trecută, în cadrul ședinței Guvernului.
(Română) Emisiunea Vocea APL din 30 septemrbie 2016
Discuțiile privind reforma administrativ-teritorială trebuie să poarte un caracter cât mai larg, astfel încât, în final, să fie obținut un document complex și avantajos pentru dezvoltarea comunităților. Este opinia directorului executiv CALM, Viorel Furdui,
(Română) Femeile trebuie să se implice în viața comunității și să tindă să-și dezvolte potențialul pentru a ajunge în funcții de conducere. Este exemplul pe care-l oferă femeile-primar din Republica Moldova care, pe lângă faptul că sunt mame, soții, profesioniste într-un
(Română) Autorităţile publice locale din mai multe localităţi din ţară vor prelua experienţa franceză privind cooperarea descentralizată, despre care spun că reprezintă un avantaj pentru atractivitatea regiunilor. Practicile franceze vor fi prezentate în cadrul unui seminar, care va avea loc pe
(Română) Două sate, unul din Republica Moldova și altul din România, au semnat joi un acord de colaborare. Documentul a fost semnat între reprezentanții comunei Șotânga din județul Dâmbovița și ai satului Puhoi din raionul Ialoveni.
(Română) Amendamentele la legi trebuie să fie formulate corect, astfel încât businessul mic și APL să poată colabora normal. Este declarația făcută de directorul executiv CALM, Viorel Furdui, în cadrul unor dezbateri publice organizate de Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Micului Business.
(Română) Joi, 29 septembrie, la Costești a fost organizată recepția lucrărilor privind conectarea apeductului zonei Gîrlea la o sursă de apă potabilă de calitate pentru 195 de gospodării.