Locuitori și locuitoare ale comunei Cruzești, primari și primare, reprezentanți/-te ai/ale Parlamentului Republicii Moldova, UN Women Moldova, UNHCR-Moldova, Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) și refugiați/-te din Ucraina, pentru care această localitate a devenit a doua casă, s-au reunit la 14 octombrie pentru a aduce un omagiu persoanelor ce și-au pierdut viața în războiul din Ucraina.

La evenimentul cu genericul „Cruzești pentru pace și Femei pentru pace”, oaspeții localității, împreună cu gazdele, au participat la un Marș al Păcii și au depus flori în memoria cetățenilor Ucrainei, inclusiv a copiilor care și-au pierdut viața în acest cumplit război.

 

Larisa Voloh, președintă a Comisiei Administrație Publică din Parlamentul Republicii Moldova, a declarat că activitățile organizate de ziua localității Cruzești au ca obiectiv promovarea solidarității, a păcii, a empatiei față de ceea ce se întâmplă în Ucraina. „Văzând acești copii minunați de la Cruzești, ne convingem, a câta oară, că avem datoria să le oferim un viitor pașnic, luminos aici, la noi acasă. Ne dorim ca copii noștri să crească într-o țară prosperă și să nu cunoască urgiile războiului. Condamnăm agresiunea și facem tot posibilul pentru a păstra pacea.”

 

Svetlana Andrieș, specialistă programe UN Women, a menționat că organizația pe care o reprezintă susține toate femeile lidere la nivel local și la nivel central. „Ne propunem împreună să promovăm egalitatea de gen, drepturi și obligații egale pentru femei și bărbați, bunăstare pentru femei, bărbați, fete și băieți, prin intermediul partenerilor noștri, CALM, cu sprijinul financiar al Suediei.” În contextul în care la 15 octombrie este marcată Ziua Internațională a Femeilor din mediul rural, Svetlana Andrieș a felicitat toate femeile din comuna Cruzești.

Francesca Bonelli, reprezentanta ONU pentru Refugiați (UNHCR) a mulțumit locuitorilor comunei Cruzești pentru solidaritatea de care au dat dovadă în susținerea refugiaților, menționând că același lucru s-a întâmplat în toată țara.

Primara de Cruzești, municipiul Chișinău, Violeta Crudu, a vorbit despre realizările înregistrate împreună cu UN Women și CALM. „Am lucrat cu colegele din primărie pentru a asigura bugetarea sensibilă la gen, pentru a realiza strategia comunei Cruzești, dar și terenul de joacă pentru copii. Toate aceste obiective au fost realizate datorită parteneriatului nostru cu CALM și UN Women Moldova cu sprijinul financiar al Suediei. Urmează și alte inițiative interesante. Vă mulțumim din suflet pentru faptul că promovați femeile, ne ajutați să devenim mai bune în domeniile în care ne desfășurăm activitatea”.

Evenimentul organizat la Cruzești este parte a proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor CALM”, susținut de UN Women, cu sprijinul financiar al Suediei și implementat de Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

De la începutul războiului, în comuna Cruzești au fost găzduiți circa 80 de refugiați/-te.

Imprimare