Condiţii europene pentru copiii care frecventează grădiniţa nr. 24 din satul Coloniţa. Instituţia preşcolară este în proces de reparaţie, lucrările fiind deja executate în proporţie de 80%. Modernizarea era mult aşteptată de părinţi, mai ales de educatori, pentru că grădiniţa nu a mai fost reabilitată capital de ani buni, relatează Mesager.

„Am dorit să facem această reparaţie capitală, căci am făcut o anexă cu încă două dormitoare pentru două grupe. Am avut până la 170 de copii, am avut copii care câteodată, evident cu acceptul părinţilor, dormeau şi câte doi într-un pat. Acum avem 126 de copii şi fiecare are pătucul său”, a declarat Emilia Ursu, directoarea Grădiniţei „Izvoraş”. 

Părinţii sunt nerăbdători să-şi ducă copiii la grădiniţă.

Pentru lucrările de modernizare, Primăria Chişinău a alocat 9,7 milioane de lei.

„Lucrările s-au început anul trecut. Mai mult de 40 de ani nu a fost făcută nici o reparaţie capitală. Lucrările sunt 80 la sută executate, urmează cantina şi sala de festivităţi, grupele practic finisate, paralel mergem şi cu amenajarea teritoriului”, a menţionat Angela Zaporojan, primarul din Coloniţa.

„În termen de două săptămâni, noi preconizăm să terminăm primul contract, asta ce ţine de lucrările interioare. Deja lucrările exterioare o să dureze cel mult o lună”, a precizat Adrian Cioban, antreprenor.

Grădiniţa „Izvoraş” din Coloniţa are o capacitate de 140 de locuri.

Imprimare