CALM a lansat un APEL către toți concurenții electorali și partidele politice privind recunoașterea descentralizării în calitate de prioritate legislativă/guvernamentală și asumarea angajamentului de a întreprinde măsuri concrete privind consolidarea autonomiei locale din Republica Moldova.

În APEL, CALM salută interesul sporit al concurenților electorali față de administrația publică locală și includerea în listele electorale a primarilor și altor reprezentanți ai administrației publice locale. CALM consideră că a venit timpul de a recunoaște locul și rolul administrației publice locale din Republica Moldova.

În acest context, CALM cheamă toate forțele politice din Republica Moldova la unitate, responsabilitate și cooperare în jurul procesului de descentralizare și consolidare a autonomiei locale. „Modernizarea și dezvoltarea țării începe de la comunitățile noastre locale”, notează CALM.

Solicitarea CALM este ca toți concurenţii electorali să semneze APELUL şi să își asume public angajamentul de a susține şi vota inițiativele care vin din partea reprezentanților CALM în beneficiul comunităților locale.

Apelul CALM este atașat AICI

Imprimare