În adresa CALM a fost expediată o solicitare de aviz privind proiectul de hotărâre cu privire la măsurile de pregătire în domeniul protecției civile a Republicii Moldova pentru anul 2026 (număr unic 556/MAI/2025), autor – Ministerul Afacerilor Interne.
În nota de fundamentare se menționează că proiectul propune organizarea procesului de pregătire în domeniul protecției civile a Republicii Moldova în anul 2026, atât pentru acțiuni în caz de pericol sau declanșare a situațiilor excepționale, cât și controlul realizării implementării actelor normative în domeniul protecției civile în autoritățile publice, în unitățile administrativ-teritoriale, întreprinderi și instituții cu orice formă de proprietate.
Proiectul are ca scop perfecționarea cunoștințelor și formarea deprinderilor necesare, în vederea prevenirii și reducerii efectelor negative ale situațiilor de urgență și excepționale.
În acest context, CALM solicită tuturor membrilor săi și reprezentanților APL să expedieze propuneri, recomandări sau obiecții în privința proiectului în cauză la adresa de email info@calm.md
Fișier: