Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în parteneriat cu Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a organizat o sesiune de informare a aleșilor locali privind depunerea declarației de avere și interese personale la expirarea mandatului consiliului sau al primarului, dar și la validarea mandatului consiliului sau al primarului.

În deschiderea evenimentului cu participarea a peste 200 de reprezentanți ai APL,  directorul executiv al CALM, Viorel Furdui, a explicat că evenimentul are loc în contextul în care s-au finalizat alegerile locale, iar pentru mai mulți primari și consilieri locali acesta este un domeniu nou de activitate. „Este nevoie de a cunoaște mai multe aspecte importante care vizează domeniul de integritate al aleșilor locali. Sunt anumite proceduri de care trebuie să țineți cont, sunt reguli ce vizează domeniul de integritate, conflictul de interese și alte aspecte ale integrității,  de declarare a averii etc, pe care trebuie să le cunoașteți.” Viorel Furdui a mulțumit conducerii ANI pentru deschiderea în vederea cooperării.

Reprezentantul ANI Vitalie Armașu a explicat participanților cum se completează declarația de avere, modul de depunere a acesteia, inclusiv a celei electronice, a vorbit despre conflictele de interese/incompatibilități, modalitatea de indicare a prețului la bunurile imobile și mobile, a împrumuturilor de la bancă sau persoane fizice, donațiile obținute etc.

Participanții la eveniment au adresat mai multe întrebări privind incompatibilitățile funcției, semnătura electronică, activitățile științifice sau de creație etc.

Imprimare