La etapa actuală, administrația publică raională își orientează eforturile spre atragerea investițiilor, spre implementarea lor în domeniile prioritare ale economiei raionului, care să accelereze ritmul de dezvoltare socio-economică.

Ziua de 7 iunie 2017 va rămâne înscrisă în paginile de istorie ale raionului Sîngerei, dat fiind faptul că a fost semnat Acordul de cooperare între Regiunea Dobele, Letonia și Raionul Sîngerei, Republica Moldova, informează Consiliul raional. Semnarea Acordului în trei limbi: română, rusă și letonă, fiecare având aceeași putere juridică, reprezintă primul pas spre stabilirea unui dialog menit să contribuie la dezvoltarea unei colaborări atât economice, cât și culturale, reciproc avantajoase.

Președintele raionului, dl Vasili Marandiuc a mulțumit membrilor delegației letoniene, condusă de Președintele Consiliului Municipal Dobele, dl Andrejs Spridzāns, pentru că au manifestat interes și deschidere de a colabora cu raionul Sîngerei, în vederea stabilirii relațiilor de prietenie și schimb reciproc de experiență. În cele ce au urmat, dl Președinte a făcut o scurtă prezentare a raionului, relatând că deținem teritoriu cu un bogat potențial agroindustrial și cultural. Produsele fabricate în unele întreprinderi din raion ne duc faima atât în țară, cât și peste hotarele ei. De asemenea, colectivele artistice, cele de dans și alte personalități notorii contribuie la promovarea imaginii comunelor noastre.

Din cele relatate de către Președintele Consiliului Municipal Dobele, Andrejs Spridzāns, menționăm că în anul 2009, în Letonia a fost implementată reforma administrativ-teritorială și județul Dobeles a fost împărțit în 3 districte, dintre care unul și-a păstrat denumirea Dobele. La moment districtul se întinde pe o suprafață de 889, 7 km2, numărul de locuitori este de 22 173, dintre care 10 113 locuiesc în orașul Dobele. Consiliul județean este format din 17 membri. În regiunea dată este foarte dezvoltată industria prelucrătoare – pe teritoriul districtului din anul 1976, funcționează fabrica de prelucrare a cerealelor. Fabrica are propria moară de grâu, cu capacitatea de a măcina 400 tone de cereale pe zi; uscătoare cu ascensor pentru cereale; linii de ambalare; de producție a diverse tipuri de făină și amestecuri din făină: paste, griș, tărâțe, orz; producția de furaje pentru animale. De asemenea, în regiune, locuitorii se ocupă de prelucrarea lemnului, producerea lumânărilor la SRL „Baltic Candles”. La fel este foarte dezvoltată industria chimică și metalurgică, industria alimentară, teritoriul regiunii Dobele fiind împânzit de așa-numitele “fabrici inteligente”, construite în perioada sovietică, dar modernizate până la cel mai înalt nivel cu sprijinul investițiilor europene.

Reamintim că delegația letoniană a sosit la Sîngerei în următoarea componență: Andrejs Spridzāns, Președintele Consiliului Municipal Dobele; Kristīne Ūdre, coordonator de proiecte și atragerea investițiilor; Gunārs Kurlovičs, Vicepreședintele Consiliului Municipal; Nauris Pauliņš, Manager Centrul de Afaceri din cadrul Regiunii de Planificare Zemgale.

IMG_1256

Elena Ivanov

Imprimare