Problemele satelor și orașelor din Republica Moldova au fost discutate la cel mai înalt nivel

La inițiativa Președinției Republicii Moldova, la 30 septembrie a avut loc o întrevedere a Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu și Președintelui Germaniei Frank –Walter Steinmeier cu reprezentanți ai autorităților publice locale. În cadrul evenimentului au fost abordate mai multe subiecte ce vizează activitatea administrației publice locale, rolul APL în modernizarea statului, implementarea reformelor și apropierea de Uniunea Europeană.

Președintele Maia Sandu a reiterat susținerea pentru APL, menționând că autonomia locală este o prioritate pentru actuala guvernare. „Ne propunem să creăm, în continuare, condiții pentru consolidarea autonomiei financiare a primăriilor și să atragem mai multe fonduri externe pentru proiecte de infrastructură pentru satele și orașele din Republica Moldova. Sprijinirea autorităților locale este o prioritate pentru puterea de la Chișinău, care dorește să îmbunătățească viața oamenilor din toate regiunile țării”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Germaniei a fost interesat de impactul asistenței pe care o acordă țara sa Republicii Moldova și cum ar putea fi aceasta îmbunătățită. Totodată, Frank –Walter Steinmeier a menționat că țara sa este descentralizată, existând o delimitare foarte clară a competențelor între diferite nivele de administrare, fiecare o autonomie foarte largă în procesul de luare a deciziilor.

Președintele CALM Tatiana Badan a mulțumit ambilor șefi de state pentru manifestarea interesului față de nevoile APL, inclusiv pentru suportul de care beneficiază comunitățile locale din partea Germaniei și a scos în evidență necesitatea edificării unui mecanism de cooperare instituționalizată între administrația locală și cea centrală.

Primarul municipiului Edineț, vicepreședintele CALM Constantin Cojocari a vorbit despre impactul pozitiv al investițiilor germane în localitatea sa, menționând și necesitatea simplificării anumitor proceduri în procesul de atragere a acestor fonduri, reducerea perioadei de implementare a proiectelor, dificultatea achizițiilor, etc.

Primarul municipiului Cahul, vicepreședintele CALM Nicolae Dandiș a venit cu mai multe propuneri care ar îmbunătăți rezultate și ar valorifica potențialul existent, ținând cont de context, interesele naționale, dar și de rolul Germaniei la nivel european și mondial.

Primarul municipiului Comrat Serghei Anastasov a vorbit despre necesitatea eradicării corupției, astfel încât problemele critice din localitățile noastre să poată fi soluționate.

Primarul comunei Dănceni Victoria Butuc-Guranda a scos în evidență faptul că autoritățile publice locale contează în continuare pe sprijinul și suportul partenerilor germani pentru a crea condiții bune de viață pentru cetățeni.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a afirmat că această întrevedere este un rezultat al parteneriatului stabilit la începutul acestui an între Președinție și CALM. „Salutăm această inițiativă a Președinției Republicii Moldova de a reuni la masa de dialog doi șefi de stat și reprezentanți ai APL.”

Vorbind despre problemele de ordin strategic, Viorel Furdui a menționat rolul și importanța APL în întregul proces de reformare și modernizare a Republicii Moldova, inclusiv de apropiere de UE.  „Descentralizarea și consolidarea autonomie locale reprezintă un pilon important în lupta cu corupția și, în general, în procesul de dezvoltare a Republicii Moldova. „O luptă cu adevărat efectivă este posibilă doar dacă se creează o bază administrativă, financiară și economică corespunzătoare, iar astăzi am văzut că în această privință există înțelegere din partea ambilor președinți.”

Menționăm că în ultimii 20 ani, Germania a investit în Republica Moldova circa 300 milioane de euro.

Imprimare