A lăsat pentru o clipă responsabilitățile și grijile de coordonatoare rezidentă a ONU și reprezentantă Permanentă PNUD în Moldova și a vorbit la o cafea despre sine și despre femei. Dafina Gercheva, care de trei ani are grijă de o multitudine de obiective și politici sociale din Moldova, a vorbit pentru Agora despre copilăria sa, provocările din viața unei femei, despre moldovence și, desigur, despre Ziua Internațională a Femeii, care, spune ea, nu trebuie sărbătorită doar o dată în an.

Câteva declarații din interviul de mai jos:

– Eram un copil foarte curios. De mică aveam un vis. Și visul meu era să călătoresc în lume. Am fost încurajată de părinții mei să zbor cât mai sus, să am visuri mari, și totodată să muncesc mult pentru a-mi împlini aspirațiile.

Mama întotdeauna mi-a zis să nu-mi fie frică să îmi asum riscuri, să nu-mi fie frică de eșecuri, să nu mă abat de la aspirațiile mele din cauza la ceea ce spun alții. Visează la multe, dar și lucrează foarte mult pentru a obține ceea ce dorești. Dacă ai un vis și cred că fiecare fată și băiat trebuie să aibă un vis, trebuie să fim cu adevărat dedicați și persistenți și să-l realizăm.

– Îmi aduc aminte de un caz când am fost făcută să cred că există diferențe între bărbați și femei. Predam la universitate economia politică și economia și Consiliul Britanic oferea o bursă pentru un program de schimb la Colegiul Universitar din Londra la care am vrut să depun dosarul. Am mers la decan și i-am zis că sunt interesată să particip la concurs, ceea ce l-a surprins. S-a uitat la mine și a zis „dar tu ești femeie”, iar eu am răspuns: „Și ce? Ce înseamnă aceasta?”. La care el mi-a ripostat: „Ai un soț, familie, copii mici – aceasta nu este pentru tine.

– Sunt cu adevărat foarte fascinată de femeile din Moldova. Am cunoscut foarte multe femei puternice și lidere care inspiră, femei care s-au realizat în politică, guvernare, la nivel local. Am cunoscut foarte multe primare pe care chiar le admir pentru curajul și determinarea de care dau dovadă.

Datele ne arată că țările unde femeile și fetele joacă un rol semnificativ și important în viața socială, politică și economică, sunt mai prospere și mai bogate decât cele în care femeile sunt private de drepturile lor.

– Sunt foarte multe istorii de succes, numeroase istorii frumoase, dar și cazuri șocante. De exemplu, un caz care m-a afectat enorm este povestea unei tinere pe care am cunoscut-o recent, victimă a violenței în familie, violență bazată pe gen.  Ea este originară din regiunea transnistreană.  S-a căsătorit la vârsta de 16 ani, după care a născut primul copil, soțul său s-a schimbat și a început s-o bată zi de zi.

– Este plăcut să fii recunoscută ca femeie și să primești flori sau cadouri, însă acest lucru nu trebuie făcut doar pe data de 8 martie. Dacă într-adevăr prietenii noștri, partenerii, sau soții ne apreciază ca fete, femei, mame, bunici, ar trebui să primim atenție, susținere, recunoștință în fiecare zi. Eu chiar cred că fiecare societate trebuie să fie apreciată după modul în care aceasta tratează fetele și femeile.

Diferența dintre un stat prosper și o comunitate înfloritoare, și un stat ratat și o comunicate erodată este prezența femeilor și modul în care sunt prețuite și respectate. Aceasta nu este o ocazie de celebrare o dată pe an, ci trebuie să se întâmple în fiecare zi și la fiecare oră și minut.

Imprimare