Şi Grădiniţa „Albinuţa” din satul Albina, raionul Cimişlia, şi-a redeschis larg uşile după renovare, primind delaolaltă copii, părinţi şi oaspeţi dragi care au venit să împartă bucuria momentului cu cei care au contribuit sau vor beneficia de noua realizare.

Bucuroasă de oaspeţi dragi sosiţi la casă nouă, Eugenia Surugiu, directorul grădiniţei, a declarat: „Astăzi, pentru noi este o mare sărbătoare. Precum e şi o zi remarcabilă pentru toţi albinenii, care marchează o nouă filă în viaţa localităţii lor, care va constitui chezăşia viitorului comunităţii. Astfel de sărbători, din păcate, nu au loc atât de des precum ne-am dori, de aceea trebuie să trăim aceste clipe minunate din plin”.

Directorul Şcolii primare-grădiniţă din Albina a notat prezenţa la eveniment a fiecărui oaspete în parte, specificând că absolut toţi cei prezenţi şi-au adus aportul la realizarea visului albinenilor – de a avea un edificiu modern pentru cei care alcătuiesc ziua de mâine a satului şi tânăra generaţie a Moldovei.

Potrivit Eugeniei Surugiu, pentru locuitorii satului Albina a contat atât sprijinul financiar, cât şi moral acordat, pentru că fără de ambele, probabil, acest proiect nu ar fi putut fi dus la bun sfârșit.

Acest proiect de reparaţie a grădiniţei a fost unul mult dorit şi aşteptat, spre care administraţia şcolii-grădiniţă a mers treptat, cu paşi siguri. N-a fost uşor de realizat, el conţinând un volum mare de lucrări şi implicând tot atâta responsabilitate. Şi faptul că a fost realizat cu succes se datorează unei conlucrări strânse între administraţiile publice locale şi conducerea instituţiei, între membrii comunităţii care au sprijinit proiectul şi au contribuit la realizarea obiectivelor propuse, a subliniat managerul instituţiei renovate.

Eugenia Surugiu a ţinut să mulțumească tuturor celor implicaţi pentru susţinerea acordată. A fost menţionat faptul că s-a efectuat un volum de lucru foarte mare – s-au reparat toate încăperile grădiniţei, inclusiv sălile de grupă, coridoarele, au fost schimbate toate ferestrele, uşile, pardoseala în întregime, toate lucrările efectuându-se din materiale ecologice. De asemenea, a fost reparat blocul alimentar, care se afla într-o stare deplorabilă, acesta astăzi corespunzând celor mai înalte standarde de calitate şi fiind bine dotat cu utilaj şi cu instrumentarul necesar.

Reparații făcute ca la carte

De la începutul existenţei sale şi până în prezent, grădiniţa „Albinuţa” a avut mari bătăi de cap din cauza unui sistem defectuos de canalizare. În baza proiectului, sistemul de canalizare a fost renovat capital. De asemenea, a fost schimbată în întregime reţeaua de aprovizionare cu energie electrică a instituţiei.

Şi cum o grădiniţă modernă este de neînchipuit fără bloc sanitar, proiectul a prevăzut şi construcţia unor astfel de spaţii în interiorul clădirii. Astăzi, copilaşii din Albina se bucură de confort, de apă caldă şi rece nonstop, lucru care până mai ieri era doar un vis pentru o grădiniţă din mediul rural.

Eugenia Surugiu a ţinut să menţioneze faptul că, pe întreaga perioadă a reparaţiei grădiniţei, în calitate de manager, s-a bucurat de sprijin din partea Consiliului Raional Cimişlia. Graţie administraţiei publice raionale, care s-a dovedit a fi receptivă la toate doleanţele şi propunerile parvenite de la colectivul instituţiei preşcolare din localitatea sus-menţionată, astăzi copiii din Albina au mobilier nou, care este destul de costisitor, dar foarte necesar unei bune creşteri a celor care vor făuri viitorul acestui sat.

Împărtăşind bucuria nemărginită cu localnicii, Maxim Colţa, preşedinte al raionului Cimişlia, a declarat: „ E un fapt îmbucurător să investim în copii şi să ne bucurăm împreună de rezultatele frumoase. La Albina am găsit o mare voinţă şi capacitate de a schimba lucrurile în bine, de aceea credem că vom continua să muncim pentru a îmbunătăţi şi mai mult starea de lucruri în satele raionului”.

Prezent la sărbătoare, Nicolae Bîcos, primarul localităţii Albina, i-a felicitat localnici cu ocazia acestui eveniment de importanţă majoră din viaţa comunităţii, mulţumindu-le angajaţilor grădiniţei şi reprezentanţilor conducerii raionului pentru conlucrare.

Şi micuţii de la grădiniţa din Albina i-au răsplătit pe oaspeţi, părinţi şi educatori prin recitaluri de poezii şi interpretări de cântece.

Imprimare