Locuitorii oraşului Edineţ care se deplasează cu dificultate din cauza problemelor de sănătate pot solicita transport gratuit. Serviciul, lansat recent de către autorităţile locale, se numeşte Taxi Social. Toate apelurile sunt recepţionate chiar în anticamera primarului.

Primăria are o mașină disponibilă pentru acest serviciu și a angajat un şofer, care poate onora zilnic zece solicitări.

Încercăm mereu să fim gata să mergem în ajutor să-i ducem la policlinică, spital, la farmacie, a zis şoferul angajat.

Ion Bâlbă din Edineţ este invalid. Bărbatul se deplasează cu greu, iar de cele mai multe ori, pentru a merge la spital, farmacie sau la primărie, era nevoit să apeleze la serviciile unei companii de taxi.

De unde locuiesc eu şi până al rutieră este de mers pe jos o jumătate de kilometru şi îmi vine greu. Timp de un an cheltuiesc două, trei mii de lei pentru transport, câte 50 de lei dus-întors cu taxi-ul, a zis bărbatul.

O persoană poate beneficia de serviciile Taxi Social de maximum trei ori săptămânal şi doar pentru a merge la anumite instituţii.

Oamenii salută iniţiativa autorităţilor locale:

Într-adevăr bătrânilor tare le trebuie pentru că nu se pot deplasa cu rutiera, de multe ori nu încap. Acum chiar a trecut rutiera numărul doi şi tot e plin.

Acest serviciu este neobişnuit, dar este important, în special, pentru invalizi. Având în vedere pensiile pe care le avem serviciul este binevenit.

Pentru prestarea acestui serviciu, din bugetul local vor fi alocate aproximativ 200.000 de lei.

Serviciul este total fără plată, deja pentru prima jumătate a anului consiliul local a alocat 100.000 de lei pentru întreţinerea maşinii, plata şoferului şi pentru combustibil. Calculul estimativ este aproximativ 10 litri pe zi, a explicat 

Oamenii pot solicita serviciile de Taxi Social între orele 08:00 și 17:00.

Imprimare