Joi, 1 noiembrie, câteva zeci de secretari ai Consiliilor locale din majoritatea raioanelor Republicii Moldova au dat curs invitației Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) de a participa la atelierul de lucru cu genericul: „Definitivarea planului de Acțiuni în procesul de creare și dezvoltare a Rețelei profesionale a Secretarilor din cadrul CALM.

CALM își propune să promoveze interesele specifice ale secretarilor, atât la nivelul APL, cât și la nivelul cadrului normativ și legislativ. Un alt obiectiv este de a dezvolta capacitățile instituționale ale acestei categorii de funcționari prin intermediul seminarelor tematice,  schimburilor de experiență, vizitelor de studiu în republică și peste hotare ș.a.

Directorul executiv al CALM Viorel Furdui a vorbit despre procedura inițiată de CALM privind crearea mai multor rețele profesionale, printre care a secretarilor, a contabililor, a perceptorilor fiscali din cadrul primăriilor, a inginerilor cadastrali.

Secretarii au salutat inițiativa CALM de a crea o Rețea a Secretarilor în cadrul CALM, vorbind despre multiplele probleme cu care se confruntă în activitatea, noua Lege privind includerea actelor administrative în Registrul de stat al actelor locale fiind o altă povară pusă pe umerii lor.

Potrivit secretarilor, 5 zile pentru includerea actelor în acest Registru de stat este un termen foarte mic (nu este clar dacă sunt zile calendaristice sau lucrătoare) ținând cont de multiplele sarcini, intervenții, activităti, necesități de autoinstruire, etc. De asemenea, termenul restrâns duce la lezarea drepturilor salariatului la studii, la un regim redus de muncă în cazul revenirii la muncă din concediul de îngrijire a copilului până la 3 ani, in cazul cumulării atribuțiilor temporar vacante, în cazul în care secretarul face parte din echipa ce implementează proiecte, etc. În condițiile în care se atestă o criză acută de specialiști, practic nu există persoane care ar putea în lipsa secretarului să exercite aceste atribuții și să se încadreze în timp. Secretarii au fost de părere că ei se transformă 
în operatori sau arhivari și nu mai au timp să dedice în interesul direct al comunității. De asemenea, amenzile excesive prevăzute 
în cazul  în care secretarul nu va reuși să se încadreze în termen vor crea condiții ca secretarul să activeze doar în folosul statului, deoarece va fi nevoit să plătească amenzi pentru fiecare act neplasat în termenii stabiliți.

Irina Certan, secretar interimar al Consiliului orășenesc Cricova a menționat că timp de o lună a publicat în trei exemplare circa 150 de acte emise de Consiliul orășenesc și primărie.

CALM a dat asigurări că va aborda toate aceste subiecte cu reprezentanți ai Guvernului.

Revenind la subiectul de bază al reuniunii, expertul CALM Octav Ivanov a specificat faptul că urmează să fie pregătit un regulament de organizare și funcționare a Rețelei Secretarilor în cadrul CALM, dar și alte acte necesare pentru a derula acest proces.

Nadejda Darie, secretarul general al Rețelei femeilor în cadrul CALM a menționat că cele mai importante activități ale secretarilor urmează să fie reflectate în ziarul „Vocea Administrației Locale, în cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM,  dar și pe site-ul calm.md.  

Elena Nicolau, secretar al Consiliului Local din Porumbești, Cantemir consideră că este binevenită constituirea unei asemenea rețele, deoarece „apar multe neclarități în activitate și nu prea ai cu cine să le discuți.

Renata Gabur, secretarul Consiliului raional Ciuciuieni, Sângerei s-a arătat convinsă de faptul că CALM este o asociație importantă pentru toți funcționarii publici din cadrul APL. „Toate informațiile pe care ni le trimiteți prin poșta electronică, sau pe care le acumulăm în cadrul cursurilor de instruire ne sunt de mare folos în activitate.

Ina Danilov, secretarul Consiliului local Coșnița, Dubăsari a declarat că Rețeaua Secretarilor în cadrul CALM va avea ca sarcină de bază identificarea șirului de probleme prioritare, dar și a soluțiilor la nivel național.

CALM își propune ca în perioada următoare să organizeze Adunarea de constituire a Rețelei Secretarilor în cadrul CALM.

Departamentul de Comunicare al CALM



























Imprimare