În localitatea Vasilcău, raionul Soroca a fost organizată sărbătoarea „Vatra Satului”, cu ocazia inaugurării parcului de la intrarea în sat şi reabilitării monumentului în memoria ostaşilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial, relatează Mesager.
Parcul de la intrarea în sat are acum o nouă înfăţişare. Au fost sădiţi copaci fructiferi şi arbuşti decorativi, au fost instalate mai multe bănci, dar şi o scenă. „Am încercat să reînoim tradiţia de depunere a florilor la monumentul eroilor, acest lucru a fost un imbold de a merge cu grupul de iniţiativă spre acest proiect”, spune Valentina Struc, lider al grupului de iniţiativă.  

Localnicii au avut parte de un concert de zile mari. La festivitate au participat şi oaspeţi din România, care au venit din comuna Corbi, judeţul Argeş, localitate înfrăţită cu alte trei sate din Republica Moldova Baimaclia, Rădulenii Vechi şi Vasilcău. „Am  oferit pentru Primăria Baimaclia o sută de lămpi pentru iluminatul stradal şi cinci burse pentru elevii şi studenţii care studiază în România. Pentru satul Vasilcău vom oferi acelaşi cadou, lămpi şi burse. Eu sper ca anul viitor să avem şi alte proiecte comune, să venim în sprijinul celor trei comune”, a declarat Virgil Baciu, primarul comunei Corbi.

Proiectul „Împreună pentru o comunitate prosperă” a fost implementat în trei localități din raion. În satul Vasilcău costul acestuia a fost de trei mii de dolari. „Este al treilea proiect de acest fel, mai avem două proiecte cu Suedia şi Danemarca. La Vasilcău s-a dat dovadă de o conlucrare şi un spirit de oameni gospodari, a fost efortul persoanelor fizice şi a instituţiilor din localitate”, a menţionat Mihai Mâţu, preşedintele raionului Soroca.

La sărbătoarea „Vatra Satului” au fost omagiaţi şi cei mai longevivi oameni din localitate, iar cuplurile care sunt împreună de peste 50 de ani au fost felicitate. Sătenii şi agenţii economici care au contribuit la reabilitarea parcului s-au ales cu diplome de onoare.

Imprimare