Orașul Rîșcani a finalizat amalgamarea voluntară cu 18 localități, proces început acum doi ani, dar adevăratele provocări abia urmează. Primarul și vicepreședintele CALM Victor Bogatico vorbește despre un șir de probleme pe care noua primărie va trebui să le rezolve în mai puțin de un an până la alegeri.

Potrivit alesului local, cea mai urgentă este inventarierea și preluarea bunurilor. „Termenul limită este 31 martie pentru formarea comisiilor de inventariere, după care rămân doar șase luni până la alegeri pentru transmiterea efectivă. Consiliul Raional Rîșcani trebuie să predea școala muzicală, școala sportivă, stadionul, centrul de tineret și alte instituții. Trebuie să clarificăm aceste aspecte împreună cu Consiliul Raional și cu reprezentantul Guvernului”, spune primarul.

O altă provocare este cea financiară. Bugetul actual al orașului Rîșcani este de 70 de milioane de lei, dar orașul pierde anual 20 de milioane, care ajung la Consiliul Raional prin Guvern.  Primarul crede că bugetul local va recupera acești bani. „Sperăm să avem 100% sau măcar 75% din impozitul pe venitul persoanelor fizice. Dacă cele 20 de milioane se vor întoarce în bugetul primăriei în fiecare an, atunci vom avea cu ce dezvolta localitatea. Până atunci însă, trebuie să gestionăm proiecte de 50 de milioane de lei care sunt în implementare și să ne pregătim pentru atragerea de noi investiții”, a constatat Victor Bogatico.

Primarul afirmă că în acest proces al reformei va fi modificată și organigrama statelor de personal. „Noua primărie va fi o structură uriașă: 18 grădinițe, 15 case de cultură, 15 biblioteci, plus școala muzicală, școala sportivă și stadionul. Vechea organigramă nu mai face față. Primăria a cerut Guvernului o structură aparte și state de personal extinse.”

 În plus, cei mai mulți angajați din cele18 primării și din Consiliul Raional speră că se vor regăsi în noua primărie.  „Selecție va fi, asta e sigur”, recunoaște primarul, deși spune că se va încerca păstrarea tuturor specialiștilor de valoare.

O altă provocare menționată de Victor Bogatico este menținerea activităților în actualele primării, cu servicii minime pentru oameni – eliberarea certificatelor, colectarea impozitelor etc. „Soluția propusă a fost de a păstra câte un perceptor fiscal și un inginer cadastral cu jumătate de normă în fiecare sat. E mai bine ca perceptorul să fie din sat, cunoaște oamenii”, argumentează edilul.

O primărie de 18 localități înseamnă și o luptă electorală mult mai dură. „Va crește concurența, asta e sigur. Noi întotdeauna am avut câte 30 de candidați”, a conchis primarul.

Imprimare