Primari, arhitecți și experți ai CALM s-au întrunit în ședință marți, 24 iulie, pentru a se expune asupra noilor modificări ale proiectului Codului Urbanismului și Construcțiilor.

Primarii au descris problemele cu care se confruntă în acest domeniu și ș-au exprimat temerile privind unele prevederi ce urmează să se regăsească în noul Cod al Urbanismului. Aceste îngrijorări sunt legate, în mare parte, de obligativitatea APL de a elabora studii pentru eliberarea certificatului de urbanism pe teritoriile unităților administrativ-teritoriale, acolo unde nu există planuri urbanistice generale, sau documentație de urbanism. Primarii și arhitecții consideră că obligativitatea introducerii acestui studiu de fundamentare urbanistică nu va îmbunătăți situația din domeniu dar, dimpotrivă, va pune presiune financiară pe APL și va genera un haos urbanistic în unitățile administrativ-teritoriale.

Prezent la ședință, directorul executiv al CALM Viorel Furdui a menționat că ideea ar fi bună dacă s-ar acorda, în paralel, niște surse de venit suplimentare APL. „În condițiile actuale impunem APL să întreprindă niște acțiuni care costă și din lipsă de fonduri procesul de elaborare a acestor studii va fi blocat.

Expertul CALM Alexandru Morcov a menționat faptul că doar circa 5% din localitățile rurale au la ora actuală planuri urbanistice generale. „Obligarea APL-urilor să elaboreze din surse proprii un asemenea document ar însemna încă o povară financiară pentru multe APL-uri din Republica Moldova.

În vederea soluționării acestei probleme, CALM optează pentru dezvoltarea unui program național și identificarea resurselor pentru acoperirea cheltuielilor privind elaborarea documentației de urbanism și planificarea spațială  pe întreg teritoriu Republicii Moldova.

Participanții la ședință au amintit de tergiversarea procesului de descentralizare, necesitatea întăririi bazei fiscale și a veniturilor proprii, acestea fiind soluțiile viabile de implementare a acestei inițiative. O altă propunere a CALM a fost implicarea în implementarea acestei inițiative a donatorilor și partenerilor de dezvoltare, cum ar fi Banca Mondială, care urmează să aprobe anul acesta proiectul privind înregistrarea bunurilor și evaluarea lor.

Alexandru Morcov a fost de părere că un asemenea proiect ar trebui elaborat și în cazul documentației de urbanism pe teritoriul RM. „Un alt mecanism ar fi cofinanțarea din bugetul de stat, în proporție de 50%, în cazul în care APL identifică celelalte 50% din sursele financiare necesare privind costul documentației de urbanism.

Codul Urbanismului și Construcțiilor este unul dintre elementele esențiale în dezvoltarea localităților, dar și a întregului teritoriu al Republicii Moldova și cuprinde planificarea urbană, urbanismul, construcțiile și amenajarea teritoriului. Codul urmează să înlocuiască mai multe acte legislative și normative care sunt în vigoare.

 

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare