Sergiu Cetulean, primarul comunei Parcani, Soroca, vicepreședinte al CALM a fost unul dintre participanții la festivalul de la Săpânța, Maramureș „Satele Unite ale României. Cunoștea că județul Maramureș este slăvit prin tradiții deosebite, prin locuri pitorești și era convins că va avea parte de o experiență inedită. Despre această experiență alături de alți 50 de colegi primari din Republica Moldova, cum locuiesc oamenii din comuna Parcani, dar și dacă reușește primarul să îndreptățească așteptările alegătorilor săi aflăm în cadrul unui interviu pentru calm.md

Sergiu Cetulean: „Am participat și la evenimente similare europene, iar cu delegația CALM nu am fost doar în calitate de vizitatori, dar am prezentat și câteva cântece.

Locuitorii din comună v-au văzut cântând?

Sergiu Cetulean: Evoluez și în corul din localitate, sunt și membru al corului CALM-ului. Primarii trebuie să poată multe, deși să cânți nu este o obligație, ci mai degrabă o îndeletnicire plăcută sufletului. Aplauzele de la Săpânța, dar și cuvintele de laudă adresate primarilor m-au bucurat. CALM-ul a prezentat nu atât asociația APL, cât o delegație din Republica Moldova.

În comuna DVS. reușiți să îmbunătățiți condițiile de trai?

Sergiu Cetulean: Cred că în ultimul timp reușim acest lucru, iar locuitorii comunei simt că alta e calitatea vieții, ca urmare a implementării unor proiecte destul de îndrăznețe și costisitoare. Doar pentru crearea condițiilor de aprovizionare cu apă potabilă a locuitorilor din comună au fost alocate din Fondul Național de Dezvoltare Regională 23 de milioane de lei.  Mă bucură faptul că anul acesta am început implementarea, deși încă din 2010 am inițiat acest proiect, tocmai acum am fost auziți de către Guvern și sperăm că până la sfârșitul lunii septembrie acesta să fie implementat. Avem un antreprenor care își îndeplinește lucrul onest și chiar depășește graficul pe care l-am stabilit împreună. Totodată, pentru a implementa acest proiect deteriorăm drumurile și cetățenii vor să le restabilim cât mai curând.

 Aveți fonduri și pentru drumuri?

Sergiu Ctulean: Avem, datorită inițiativei și chiar luptei CALM pentru descentralizarea Fondului rutier. S-a reușit ca banii din acest Fond să revină fiecărei primării conform numărului populației. Deja al doilea an primim o anumită sumă și împreună cu Consiliul local decidem ce sectoare de drum să reparăm. Anul acesta Guvernul ne-a mai bucurat încă cu o inițiativă: „Drumuri bune pentru Moldova. Avem suma de un milion două sute cincizeci de mii și urmează să alegem dacă asfaltăm unul sau mai multe sectoare de drum. Din acest motiv ne grăbim să implementăm proiectul privind construcția apeductului ca să avem timp pentru a valorifica și acești bani, deoarece altfel îi pierdem, pentru că așa este Legea.

 În România acești bani rămân și pentru anul următor…

Sergiu Cetulean: Foarte bine că rămân. Dacă ni s-ar da și nouă această posibilitate, pentru că un gospodar adevărat calculează singur unde, cum și când să cheltuie banii. Uneori suntem puși în situația de a cheltui 200 de mii pe un sector de drum care costă 400 de mii. Dacă anul acesta investim 200 de mii, când ajungem în următorul an să investim celelalte 200 de mii, natura a spălat lucrările făcute anul acesta, deoarece nu am făcut lucrul până la capăt și nu l-am conservat, de aceea ar fi bine să preluăm și noi această practică.

Cum trăiesc oamenii din comuna DVS.? Au unde comercializa produsele pe care le cresc?

Sergiu Cetulean: Mai multe livezi bătrâne au fost defrișate și convingându-se de faptul că este piață de desfacere oamenii au început să procure terenuri și să sădească livezi.

Piața de desfacere însemnând cea din Uniunea Europeană sau din Rusia?

Sergiu Cetulean: Piața din Rusia a existat permanent, dar de când s-a deschis cea din UE deja se văd unele rezultate în privința exportului mărfurilor. Așa avem garanția că vom avea unde realiza produsele.

Sunteți la al treilea mandat. Ce spun oamenii despre activitatea primarului.

Sergiu Cetulean: Cred că ei își spun părerea atunci când au loc alegeri. Al treilea mandat l-am câștigat cu 70% din primul tur. Încrederea cetățenilor a crescut de la un mandat la altul, acest lucru înseamnă că ceea ce mă strădui să fac este apreciat.

De ce este importantă activitatea Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM)?

Sergiu Cetulean: Majoritatea primăriilor din Republica Moldova activează într-un cadru legal și toate dispozițiile pe care le elaborăm trebuie să fie respectând legislația, iar pentru aceasta avem nevoie să fim consultați de un jurist. Noi nu ne putem permite să angajăm un jurist, deoarece suntem limitați în veniturile proprii și tocmai de aceea luptăm pentru descentralizarea în toate domeniile. În acest sens, în ajutor ne vin specialiștii CALM, care sunt de o clasă superioară, care întotdeauna găsesc timp pentru a ne consulta, în diverse domenii, iar toate întrebările și problemele noastre sunt colectate la CALM, prioritizate și înaintate spre a fi soluționate. Insistența noastră, dar mai ales a colaboratorilor CALM aduce rezultate. CALM reprezintă toți cetățenii care au ales primarii prin vot direct. În ultimul timp totuși am fost auziți, iar Guvernul a început o colaborare mai deschisă cu APL. Recent a avut loc ședința unui Grup de lucru al Comisiei Paritare, de pe lângă Guvernul Republicii Moldova și în discuții, de multe ori cei din centru rămân mirați de argumentele pe care le aducem noi despre ceea ce se întâmplă în teritoriu. Niciodată CALM nu a venit cu o cerință fără a propune și soluția.

Vă mulțumim!

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare