Autorităţile locale solicită Guvernului şi Parlamentului să urgenteze procesul de descentralizare. Într-o conferinţă naţională a primarilor, care  s-a  desfăşurat  la data de 14 martie 2014, reprezentanţii autorităţilor locale au solicitat autonomie financiară şi au reproşat Guvernului repartizarea fondurilor pe criterii politice.

Atunci când resursele financiare se distribuie după coloritul politic, dar nu după necesităţi şi priorităţi este foarte greu să poţi soluţiona probleme, a spus Tatiana Badan, preşedintele Congresului Autorităţilor Locale.

Ce fel de descentralizare poate fi acum când finanţarea învăţământului nu este prin intermediul primăriilor. Eu cred că asta e o greşeală, s-a revoltat Daniel Ţonu, primarul satului Zâmbreni, raionul Ialoveni.

Unii conducători de raioane îi îndeamnă pe primari să-şi stabilească mai clar priorităţile. Unii încurcă autonomia cu libertatea deplină. Este imposibil să ai numai atribuţii, nu şi responsabilităţi. Pentru asta şi mergem treptat, ca să nu facem acele greşeli, care pe urmă să nu le putem corecta, a declarat preşedintele raionului Soroca, Victor Său.

Premierul Iurie Leancă promite că lucrurile se vor schimba începând cu 2015: Din păcate elementul subiectivismului încă mai este unul puternic, dar orice început e mai greu. Sunt convins că la anul vom reuşi să repartizăm aceste mijloace, care vor mai multe, mult mai raţional.

Legea privind finanţele publice locale a fost implementă, în acest an, la nivel de proiect-pilot, în municipiul Chişinău şi în alte trei raioane. Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Pirkka Tapiola, a anunţat că Uniunea Europeană şi Guvernul Moldovei vor crea o comisie specială care va monitoriza reformele în acest domeniu. 

Imprimare