Mai mulţi aleşi locali acuză deputaţii că au lipsit abuziv oraşele şi satele moldoveneşti de peste 200 de milioane de lei, după ce au stabilit, prin lege, limite pentru taxele locale, în special impozitele care vizează jocurile de noroc, staţiile PECO şi comerţul angro.

Sumele, aparent modeste dar vitale pentru provincie, ar fi ajuns în bugetele locale, dacă Parlamentul nu ar fi plafonat taxele. În consecinţă, o parte din veniturile programate pentru 2014 se transformă automat în deficit bugetar. Cea mai afectată este visteria capitalei, unde pierderile se ridică la 40 de milioane de lei. Mai exact, deputaţii au redus cu 200 de lei taxa aprobată de Consilul municipal pentru panourile publicitare. Astfel, agenţii economici plătesc doar 300 de lei pentru reclamă, fără grija că această înlesnire a provocat o gaură bugetară de 11 milioane de lei. Restul pierderilor sunt cauzate de reducerea până la 100 de mii de lei a taxei locale pentru jocurile de noroc.

În aceste condiţii, străzile capitalei ar putea arăta, pe timp de noapte, la fel ca uliţele de la sate. Strânse la gard, autorităţile municipale ar putea fi nevoite să deconecteze, timp de jumătate de an, întreg sistemul de iluminare. Criza bate şi la poarta Sorocii.

Primarii contestă şi faptul că Parlamentul a anulat taxa pentru evacuarea deşeurilor. Edilul de Cimişlia a găsit o soluţie, cei drept, utopică: îi aşteaptă pe deputaţi să strângă gunoiul din oraş, imediat după falimentarea direcţiei locale de salubrizare.

Plafonul taxelor locale a fost inclus, pe ultima sută de metri, în politica fiscală. Deputaţii au votat legea, înainte de a ieşi în vacanţă, fără a se consulta cu primarii.

Deocamdată, deputaţii nu au comentat reclamaţiile reprezentanţilor Autorităţilor Locale.

Imprimare