Un grup de reprezentanți ai Primăriei municipiului Brașov din România, în frunte cu viceprimarul Mihai Costel, a vizitat astăzi Primăria Chișinău.

Delegația din România participă în aceste zile la expoziția „Fabricat în Moldova”, organzată la Chișinău, și și-au propus o vizită și la Primărie, în scopul inițierii de colaborări între cele două administrații publice locale.

Oaspeții de la Brașov s-au arătat deschiși pentru o posibilă colaborare dintre instituția pe care o reprezintă și Primăria municipiului Chișinău. 

„Chiar dacă vorbim de colaborarea cu o capitală, Brașovul reprezintă un loc important în economia României, dar și un exemplu de bună practică a ceea ce însemnă administrație locală și dezvoltare urbană”, a menționat Mihai Costel. Viceprimarul de Brașov a mai precizat că municipiul din România are experiență în atragerea de fonduri europene, dar și că a fost primul care a semnat un protocol de colaborare, pe partea de consultanță, cu Banca Mondială. 

Primarul general interimar al Chișinăului, Ruslan Codreanu, și-a arătat deschiderea față de preluarea anumitor experiențe și expertize pe care le are orașul din România în colaborarea cu partenerii de dezvoltare, precum și vizavi de colaborarea cu societatea civilă și mediul de afaceri din Brașov.

„Acum încercăm să creăm platforme de comunicare atât cu societatea civilă, cât și cu mediul de afaceri, pentru că orașul este al oamenilor de aici, care plătesc impozite, dar și al business-ului, care poate vrea alte condiții, iar solicitările lor trebuie să ajungă la administrația capitalei printr-un dialog constructiv”, a menționat edilul-șef al Chișinăului.

Ruslan Codreanu s-a referit la subiectul inițierii Primului Forum Investițional al Chișinăului, ca și un prim pas pentru crearea a unei platforme de durată și schimb de idei cu reprezentanții businessului. De asemenea, primarul general interimar s-a arătat interesat de colaborarea cu Brașovul pe proiecte de infrastructură, investiții, dar și ca parteneri în proiecte europene.

Părțile au convenit ca în perioada următoare să desfășoare vizite oficiale la nivelul administrației publice locale, care să pună bazele inițierii unui Acord de înfrățire dintre municipiile Chișinău și Brașov.

Imprimare