Primară la primul mandat în Satul Nou, Cimișlia, Eugenia Sîrghi a activat din 2003 până în 2011 în Italia. Era alături de soț și fecior în această țară vizitată de milioane de turiști. Totuși, dorul de casă  o determină să revină acasă.

Pentru a reuși să se integreze în societate după ce a lipsit opt ani, Eugenia Sîrghi se implică în multiple activități. Se angajează la serviciu, se înscrie la o școală auto, la universitate, urmează și alte cursuri de instruire, decide să devină membră a unui partid politic. „Am devenit foarte activă deoarece îmi doream să realizăm anumite schimbări în țara noastră. Peste hotare am văzut ce înseamnă un anumit nivel de trai, condiții de viață bune, atitudine față de oameni, ceea ce m-a motivat și pe mine să  mă implic. O singură persoană nu va reuși niciodată să schimbe lucrurile în Republica Moldova. Fiecare trebuie să înceapă schimbarea de la sine, să facă ceea ce poate mai bine acolo unde activează, dar și să acționeze în cazul în care este vorba despre un beneficiu comun al țării. Tocmai din acest motiv m-am implicat în administrația publică locală, să reușim să facem schimbările pe care ni le dorim.”

Eugenia Sîrghi menționează că în Republica Moldova sunt mai multe femei în funcții publice care fac față cu profesionalism tuturor provocărilor, dar este nevoie și de implicarea bărbaților, a persoanelor cu dizabilități sau care reprezintă diverse comunități etnice pentru a reuși să construim un stat cu adevărat european. „Doar împreună vom identifica cele mai bune soluții. În Consiliile locale, de exemplu, în anumite situații  bărbații au un punct de vedere, femeile au altă viziune și astfel se reușește soluționarea integrală a problemelor. Așa se întâmplă la nivel de țară, de Guvern și de administrație publică locală.”

Întrebată în ce măsură au reușit provocările din activitatea sa de aleasă locală să o demotiveze, Eugenia Sîrghi spune că acestea sunt experiențe care ne fac mai puternici. „Din păcate, acest mandat a fost marcat de adevărate provocări pentru toți primarii, indiferent de numărul de mandate. Ne-au pus la mare încercare COVID-ul, crizele cauzate de pandemie, războiul de la frontiera țării noastre. Trebuie însă să înțelegem că toate aceste provocări sunt parte ale vieții noastre, care ne fac să obținem mai multă experiență și să devenim mai puternici.”

Imprimare