Domnule Emil Drăghici, președinte al Asociației Comunelor din România, prieten drag,

În această zi semnificativă vrem să Vă mulțumim pentru tot ce faceți nu doar pentru comunitățile locale din România, dar și cele din Republica Moldova. De 11 ani, de la crearea CALM și până în prezent, ne sunteți călăuză și model.  Profesionalismul, verticalitatea și cumsecădenia Dvs ne motivează și ne ajută să perseverăm, să fim mai buni, mai profesioniști. Datorită dragostei Dvs pentru oamenii din stânga Prutului au avut loc sute de înfrățiri între comunitățile din România și Republica Moldova, iar despre nevoile comunităților locale de la noi s-a aflat nu doar la București, dar și în cadrul instituțiilor europene.  Suntem siguri că încă multe alte rezultate vom înregistra împreună.

Vă mulțumim pentru tot efortul pe care îl depuneți pentru ca și comunitățile locale din R. Moldova să se dezvolte! Vă mulțumim pentru că ceea ce reprezintă astăzi CALM-ul este și meritul Dvs!  Vă transmitem doar gânduri bune, urări de sănătate și Vă asigurăm de toată recunoștința noastră. La mulți ani și toți binecuvântați!

Cu deosebit respect, Congresul Autorităților Locale din Moldova!

Imprimare