Un Parc model, pentru odihnă și distracţie, a fost construit în satul Unțești din raionul Ungheni, graţie accesării de fonduri în cadrul Programului „Satul European”. În anul 2022, administraţia locală a depus un proiect la acest program naţional, pentru a beneficia de suport financiar de la stat pentru construcția şi amenajarea unui loc de odihnă pentru săteni.

Astfel, proiectul cu denumirea „Parcul Viitorului European la noi acasă” în satul Unţeşti, a fost acceptat la concurs. Lucrările de construcţie au început în decembrie 2022 şi au durat 12 luni.

În cadrul proiectului, a fost construit un teren de fitnes, un teren de vară cu scenă şi cu scaune, cu copertină, 3 foişoare, 2 blocuri sanitare. Totodată au fost construite căi de acces către parc, au fost plantaţi arbori și arbuşti de diferite soiuri şi flori şi, la fel, au fost executate lucrări de amenajare a teritoriului. Întregul parc se întinde pe o suprafaţă de 61 de ari.

Potrivit primarului, Nicolae Sirotinschi, acum, de acest obiectiv, sunt multumiți nu doar locuitorii satului, dar şi ai localităţilor din împrejurime, care vin să-și petreacă aici timpul liber. Primarul susține, că datorită Programului Naţional „Satul European”, satul Unţeşti a devenit și un punct de atracţie pentru turişti.

Administraţia locală intenţionează, ca odată cu încălzirea timpului, în acest parc să desfăşoare diverse târguri locale, unde să participe meşteri populari din raioanele învecinate, inclusiv din localitățile înfrăţite din România.

„Suntem recunoscători Guvernului Republicii Moldova că am fost selectaţi şi am devenit beneficiari ai Programului Naţional „Satul European”, astfel având oportunitatea de a ne dezvolta, de a avea un sat mai frumos şi mai prosper”; a conchis primarul Nicolae Sirotinschi.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 3 milioane 861,977, 75 lei. Banii au fost alocaţi din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională şi Locală.

Imprimare