În perioada 20 – 24 iulie 2015 o delegaţie din Republica Moldova formată din reprezentanţi ai Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), în frunte cu Preşedintele CALM dna Tatiana BADAN, reprezentanţi ai Biroului pentru relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat şi din cadrul Organizaţiei Internaționale a Migraţiei (IOM) s-a aflat într-o vizită de studiu în Filipine.

Statul Filipine este unul din liderii mondiali  în ceea ce priveşte reglementarea procesului migraţiei, în special a migraţiei de muncă, punându-se accent pe protecţia migraților şi membrilor familiilor acestora  pe parcursul întregului ciclul  migraţional – ca o obligaţie constituţională a statului.  În asigurarea procesului de pregătire pre-migraţională, a aflării la muncă peste hotare, revenirea de peste hotare, inclusiv în situaţii de risc, precum şi a procesului post migraţional de încadrare socială, deprinderi de afaceri, etc. sunt implicate mai multe autorităţi centrale, inclusiv aflate peste hotare (ambasade si servicii consulare, cu ataşaţi de muncă), precum şi autorităţi locale, reprezentanţi  ai societăţii civile, diasporei, grupuri de iniţiativă, etc.

Experienţa filipineză ar putea fi preluată de Republica Moldova, ţinîndu-se cont de specificul existent şi avânt în vedere că la noi problemei migraţiei de muncă i se acordă o atenţie minoră şi, în rezultat, statul nu numai că nu protejează cetăţenii pe parcursul ciclului migraţional, dar chiar pierde definitiv legătura cu o parte considerabilă a cetăţenilor.





Imprimare