(Română) Exemplele bune inspiră la valorificarea și dezvoltarea potențialului de conducător al primărițelor. Pornind de la această premisă, CALM a organizat, pe data de 16 iunie curent, a doua vizită de studiu în două sate din raionul Cahul, Slobozia Mare și
(Română) Pe data de 15 iunie curent, CALM a organizat o vizită de studiu în două sate din raionul Ștefan Vodă, Palanca și Feștelița. Scopul desfășurării evenimentului vizează consolidarea potențialului de conducere a femeilor din APL. Astfel, participanții au putut vedea
(Română) Două trasee naționale, R34 Hâncești - Leova - Cantemir și R9 Soroca - Arionești vor fi reparate din banii oferiți cu împrumut de la BERD în valoare de 71 de milioane de euro.
(Română) Satul Avdarma a fost recunoscut drept „cea mai curată și amenajată localitate” din raionul Comrat. Acestea sunt rezultatele concursului național, organizat de Inspectoratul Ecologic de Stat al Moldovei.
(Română) Dezbaterile asupra legii Bugetului de Stat pentru anul în curs, au stârnit polemici aprinse în ceea ce privește asigurarea primăriilor cu pârghiile necesare pentru fortificarea bazei fiscale a entităților pe care le gestionează, acest aspect fiind unul primordial în avansarea
(Română) Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. FINITA LA COMMEDIA: ADIO, DESCENTRALIZARE ȘI REFORME REALE!?
2. CALM ÎȘI INSTRUIEȘTE MEMBRII: SEMINARE PRACTICE PENTRU CONSOLIDAREA BUGETELOR LOCALE
3. 25 DE PRIMĂRII LIDERI ÎN DOMENIUL MIGRAȚIEI ȘI DEZVOLTĂRII
4. BUGETUL DE STAT PENTRU 2016, O PALMĂ APLICATĂ
(Română) Buletinul informativ conține următoarele titluri:
1. FINITA LA COMMEDIA: ADIO, DESCENTRALIZARE ȘI REFORME REALE!?
2. CALM ÎȘI INSTRUIEȘTE MEMBRII: SEMINARE PRACTICE PENTRU CONSOLIDAREA BUGETELOR LOCALE
3. 25 DE PRIMĂRII LIDERI ÎN DOMENIUL MIGRAȚIEI ȘI DEZVOLTĂRII
4. BUGETUL DE STAT PENTRU 2016, O PALMĂ APLICATĂ
(Română) Săptămâna Europeană a Energiei Durabile în Republica Moldova a fost lansată luni, 13 iunie, cu sprijinul delegației Uniunii Europene la Chișinău.
(Română) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor anunță că din 2017 vor demara lucrările de construcție a patru coridoare de drumuri locale care fac legătură cu drumurile naționale.
(Română) Multe cireşe, mese copioase şi distracţie. De asta au avut parte locuitorii raionului Ialoveni, dar şi oaspeţii din toată ţara care au venit la cea de a patra ediţie a Festivalului cireşelor şi al vărzarilor organizat la Ruseştii Noi.