(Română) Asamblea parlamentară a Consiliului Europei a decis, în cursul nopții trecute, să nu scoată Republica Moldova de sub monitorizare. Forul european își exprimă îngrijorarea față de ritmul lent al implementării reformelor în diferite domenii, inclusiv în cel al descentralizării locale. În premieră, evaluatorii europeni au recomandat expres țării noastre urgentarea adoptării și implementării Legii Finanțelor Locale, astfel încât administrația publică locală să beneficieze cât mai rapid de un sistem de transferuri echitabil și protejat de imixtiuni. Pentru ca APL din RM să funcționeze în baza unor reguli democratice, transparente și de inspirație europeană, Asamblea recomandă cu insistență intrarea în vigoare a noilor prevederi de la 1 ianuarie, 2014.