Elena Bodnarenco a fost primar al orașului Soroca în perioada 2011-2015 și deputat în Parlamentul Republicii. Chiar și atunci când a devenit ales al poporului, Elena Bodnarenco a rămas alături de autoritățile locale și a făcut eforturi pentru ca acestea să aibă mai multe pârghii și mai multe resurse pentru a dezvolta localitățile pe care le reprezintă.

Elena Bodnarenco a  fost aleasă în 2011 în calitate de primar al orașului Soroca și tot în acel an s-a alăturat Congresului Autorităților Locale din Moldova. În cei trei ani și jumătate ai mandatului de primar s-a implicat plenar în activitatea CALM, acolo unde spune că a găsit o familie mare, deschisă, un bun prieten pentru fiecare primar, indiferent din ce partid era acesta. „Am fost ajutați și la orice întrebare pe care o aveam primeam sfaturi profesioniste, ceea ce este extrem de important, mai ales pentru primarii la primul mandat. Am continuat conlucrarea mea cu CALM după ce în 2015 am devenit deputat în Parlamentul RM și președintele Comisiei Administrație Publică, Mediu și Schimbări Climatice. Elena Bodnarenco își amintește că împreună cu CALM-ul a participat la îmbunătățirea cadrului legal pentru APL și dezvoltarea autonomiei locale. „Am reușit să modificăm mai multe acte legislative și consider că ele pot fi cu certitudine considerate drept victorii ale CALM și primarilor din RM. Printre acestea este vorba de o nouă formulă a finanțării primăriilor, de extinderea atribuțiilor APL de nivelul I, de autofinanțarea muncii funcționarilor publici și persoanelor cu demnitate publică, mai decentă comparativ cu ceea din perioada anilor 2010 -2015.

 Totodată, s-a reușit introducerea expertizării obligatorii de către CALM a actelor legislative din domeniul APL. „Chiar dacă întotdeauna ne dorim să înregistrăm mai multe rezultate, să avem mai multe înlesniri totuși, consider că acești zece ani ai CALM-ului sunt o perioadă foarte decentă pentru APL.

Elena Bodnarenco s-a arătat convinsă de faptul că organele administrației publice locale de nivelul I, primăriile sătești, fără existența CALM-ului, fără implicarea CALM-ului în rezolvarea problemelor lor, în îmbunătățirea legilor, niciodată nu ar fi avut posibilitatea să aibă rezultatele pe care le au acum. „Am în vedere îmbunătățirea cadrului legal, consultările pe care le oferă CALM-ul, schimbul de experiență între APL de nivelul I aici, în țară, dar și peste hotarele ei, deoarece CALM-ul a devenit un partener sigur și de calitate în raport cu mai multe organizații similare din diverse țări europene, dar și din fosta Uniune Sovietică.

Fostul ales local și deputat consideră că toate acțiunile întreprinse până la moment sunt foarte binevenite în procesul de dezvoltare a autonomiei locale,  dar și a administrației publice locale din țară. „Foarte multe proiecte au fost aduse în țară prin intermediul conlucrării CALM-ului cu diverse structuri, de care au beneficiat și primăriile sătești.  Foarte multe primării au fost atrase în aceste proiecte și au primit investiții, sponsorizări. Se face un lucru enorm.  Nu știu când se odihnesc colegii noștri din cadrul CALM-ului, ei întotdeauna sunt pe drumuri, ei întotdeauna sunt la sfat cu colegii.  De fapt, CALM a reușit ca acest domeniu să fie auzit, atât prin intermediul diverselor surse mass-media, cât și prin intermediul ziarului CALM. Este o premieră în istoria contemporană a RM ca autoritățile locale să aibă un ziar independent față de toate guvernările – „Vocea Autorităților Locale. Noi am văzut deja că guvernările se schimbă dar CALM-ul rămâne același, își păstrează menirea lui de a păzi și de a promova interesele autorităților publice locale.

Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare