Întrebat în cadrul emisiunii „Rezoomat” cine ar putea să scrie și să implementeze un proiect european în localitățile mici, în cazul în care nu s-ar realiza reforma administrativ-teritorială, fostul primar al municipiului Chișinău Dorin Chirtoacă a răspuns:
„Mă mir cât de tare sunt rupți de realitate cei de la guvernare. Vă spun aceste lucruri cu mare durere. Cum să-i consideri pe oamenii de la țară agramați și că nu vor putea scrie proiecte?
Cum s-au descurcat primăriile din România care, începând cu anul 2007, fiind exact ca la noi: mai mici și mai mari, și foarte mici și extrem de mici? Cum de au scris toți proiecte și au mers înainte? De ce în România acest lucru a fost posibil timp de 20 de ani? Dar cele 36 de mii de comune din Franța cum de au scris proiecte de când e Franța membră a UE? Credeți că noi nu suntem în stare?
În acest caz este vorba de lipsă de viziune a puterii, a guvernării vis-a-vis de cum trebuie de dezvoltat un stat, o comunitate, o societate. Pe timp de criză, cu război la hotar, fără creștere economică, tu te apuci să tai ca în varză în ceea ce ai administrativ. Nu este în regulă. Tu trebuie să menții cu orice preț capacitatea administrativă așa cum este ea. Să micșorezi cheltuielile, în primul rând la nivel central, pentru că aici sunt cele mai mari cheltuieli, să excluzi total ceea ce este inutil, adică raioanele. Nu lăsăm zece, pentru ce să lăsăm zece? Primăriilor le consolidezi puterea administrativă.
La urma urmei, vorbim despre o competiție democratică: mai mulți lideri se vor alege când participăm la o competiție cu 900 de primării, decât dacă vor fi 300 sau 500 de primării. Lucrurile trebuie lăsate să meargă în mod natural.”




