CALM a elaborat un Aviz la proiectul de lege pentru modificarea unor acte legislative (număr unic 731/MA/2019) ce are drept scop coroborarea prevederilor unor legi privind APL cu prevederile legislației în vigoare din domeniul apărării naționale.

În Aviz se constată că, de fapt, prin proiectul de lege se urmărește obligarea exercitării unor atribuții de către APL și impunerea acestora ca competențe proprii ale APL. CALM subliniază că domeniul apărării este unul al nivelului central (interes național) și pot fi delegate către APL doar unele atribuții din domeniul respectiv, evident cu acoperirea resurselor necesare din bugetul de stat.

CALM reiterează că desfășurarea activităților administrativ-militare la nivel local de către autorităţile administraţiei publice locale nu pot face parte din domeniile proprii de activitate ale autorităţilor publice locale, ci se înscrie în lista competențelor delegate de către autoritățile administraţiei publice centrale.

De asemenea, CALM scoate în evidență faptul că potrivit art. 6 alin. (4) și (6) din Legea privind descentralizarea administrativă nr. 435/2006, delegarea de competenţe este însoţită obligatoriu de asigurarea resurselor financiare necesare şi suficiente realizării acestora, respectiv este efectivă doar din momentul în care a avut loc transferul resurselor financiare şi materiale necesare şi suficiente.

Mai multpotrivit art. 4 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, atribuirea unei responsabilităţi unei alte autorităţi trebuie să ţină cont de amploarea şi de natura sarcinii şi de exigenţele de eficacitate şi de economie. Totodată, potrivit art. 9 din Carta Europeană a Autonomiei Locale, resursele financiare ale colectivităţilor locale trebuie să fie proporţionale cu competenţele din Constituţie sau din lege.

Toodată, în Avizul CALM se menționează că  delegarea competențelor autorităților administrației publice locale în domeniul apărării naționale, care a avut loc anterior, nu a fost însoțită de alocarea mijloacelor financiare din bugetul de stat necesare şi suficiente realizării acestora. Din aceste considerente, precum și din cauza capacității instituționale reduse ale autorităților administrației publice locale, organizarea şi desfăşurarea activităţilor în domeniul apărării naţionale are loc cu deficiențe. „De regulă, persoana desemnată să exercite funcțiile nominalizate este secretarul consiliului local iar realizarea acestor atribuții delegate este imposibilă, reieșind și din necesitatea exercitării celorlalte obligații ale funcției (secretarul consiliului local îmbină funcțiile de secretariat, stare civilă, notariat, consultant juridic etc.). Cu atât mai mult că în fundamentarea economic-financiară a proiectului de lege, nu este prevăzută și  instituirea unor noi posturi de specialiști în cadrul primăriilor.

În aceeași ordine de idei, nu este clar cum Ministerul Apărării va asigura coordonarea, supravegherea și controlul activității administrației publice în domeniile de activitate încredințate Ministerului pentru realizarea misiunii și îndeplinirea funcțiilor acestuia, așa cum prevede pct. 9 subpunctul 4) din Hotărârea Guvernului nr.692/2017, în condițiile în care între autorităţile centrale şi cele locale nu există raporturi de subordonare, iar atribuțiile respective au devenit competențe proprii ale APL.

CALM a expediat Avizul Ministerului Apărării, fiind menționat faptul că proiectul de Lege, în varianta actuală, nu poate fi susținut. CALM consideră că problema este una complexă și nu poate fi soluționată simplist, prin transferarea responsabilităților către APL fără resurse, așa cum s-a procedat anterior,  în mod ilegal și neconstituțional. De asemenea, CALM este de părere că pentru identificarea soluțiilor viabile în soluționarea acestei probleme trebuie să participe plenar și real  toate instituțiile statului, inclusiv Ministerul Finanțelor.  În acest context CALM a înaintat un șir de propuneri privind îmbunătățirea acestui proiect de lege.

Serviciul de Comunicare al CALM

Fișier: 

AVIZUL CALM

Imprimare