Noi, Consiliul European al Municipalităților și Regiunilor (CEMR), în calitate de lideri locali și regionali europeni, cu ocazia împlinirii a doi ani de la începerea invaziei ilegale și nejustificate a Rusiei în Ucraina, ținând cont de declarațiile noastre adoptate la 24 februarie 2022; 13 octombrie 2022 și 24 februarie 2023, reafirmăm sprijinul nostru neclintit pentru Ucraina și poporul ei.

Condamnăm ferm războiul pe scară largă purtat de forțele ruse împotriva Ucrainei ce vizează copii nevinovați, civili și reprezentanți aleși și ocuparea ilegală a teritoriilor ucrainene. Răpirea primarilor ucraineni de către forţele ruse reprezintă o încălcare a drepturilor omului şi dreptului internațional umanitar.

Susținem apelul Asociației orașelor din Ucraina și solicităm eliberarea imediată a primarilor încă reținuți, printre ei:

1. Oleksandr Babych – primarul orașului Hola Prystan (regiunea Herson);

2. Oleksii Vynnychenko – șeful districtului Hrebenykivka din Municipiul Boromlia (regiunea Sumy);

3. Ihor Kolykhaiev – primarul orașului Herson;

4. Yevhenii Matvieiev – primarul orașului Dniprorudne (regiunea Zaporizhzhia);

5. Anatolii Siryi – șeful districtului Novi Borovychi (regiunea Cernihiv).

Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei subliniază și vulnerabilitatea copiilor. Zilnic, copiii ucraineni suferă din cauza atacurilor cu rachete și bombardamente ce vizează civilii și infrastructura. Potrivit informațiilor preliminare, peste 500 de copii au fost uciși și peste 1200 de răniți. În afară de aceasta, circa 19.500 de copii au fost strămutați forțat, autoritățile de ocupație ruse continuă să separe copiii din familiile lor, plasându-i în orfelinate sau tabere din Rusia sau republica autonomă Crimeea, ocupată ilegal, unde sunt supuși unei îndoctrinare pro-ruse.

Reafirmăm angajamentul nostru deplin de a sprijini poporul ucrainean și aleșii lor locali și regionali în obținerea victoriei, păcii și reconstrucției țării. Intenționăm să continuăm să susținem și în continuare puterea locală și guvernele regionale din Ucraina prin intermediul municipalităților internaționale partenere și alte instrumente de cooperare descentralizată. Acest sprijinul este oferit în contextul proiectului Bridges of Trust, Programul Parteneriatului Estic și Alianța Europeană a Orașelor și Regiunilor pentru Reconstrucţia Ucrainei.

În confruntarea cu agresorul, Ucraina nu numai că își protejează propriile sale Libertăți, dar și libertăților Europei în ansamblu. Suntem încrezători că eforturile noastre vor contribui în cele din urmă la succesul Ucrainei şi aderarea rapidă la Uniunea Europeană ca membru cu drepturi depline și, că Liderii locali și regionali europeni, susțin pe deplin națiunea ucraineană în urmărirea acestui obiectiv.

Subliniem importanța susținerii europene și universale a valorilor înrădăcinate în democrație, pace și aderarea la statul de drept și principiile internaționale. Suntem solidari cu comunitatea internațională în susținerea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei și îndemnăm Federația Rusă să înceteze acest război ilegal.

Menționăm că CEMR este un promotor al autonomiei locale și descentralizării la nivelul Uniunii Europene, CALM fiind membru activ al acestei structuri.

Fișier:
2024.02 – Declaration on Ukraine (EN)

Imprimare