La 3 februarie 2021, în orașul Drochia și în satul Flămânzeni din raionul Sângerei au fost lansate lucrările de construcție pentru proiectele finanțate de Uniunea Europeană (UE) privind îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apă (AA) în orașul Drochia și de eficiență energetică (EE) a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei. Scopul acestor proiecte implementate de ADR Nord, cu suportul UE, este asigurarea locuitorilor orașului Drochia cu servicii calitative de aprovizionare cu apă și asigurarea condițiilor mai bune de învățământ pentru elevii și personalul didactic de la Gimnaziul „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei.

La eveniment au participat șeful Delegației UE în Republica Moldova, ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM), ai ADR Nord, ai Agenției de Cooperarea Internațională a Germaniei (GIZ), autorităților publice locale, companiilor de construcții, locuitori ai raioanelor Drochia și Sângerei, dar și societatea civilă.

E.S. Peter Michalko, șeful Delegației UE în Republica Moldova„Uniunea Europeană continuă să sprijine cetățenii Republicii Moldova cu proiecte concrete și tangibile. Astăzi facem primul pas spre îmbunătățirea condițiilor de studiu și de muncă pentru elevii și profesorii de la Gimnaziul din Flămânzeni și sunt mândru că, în acest fel, Uniunea Europeană contribuie o dată în plus la creșterea calității vieții cetățenilor acestei tări. Eficiența energetică, precum și măsurile de aprovizionare cu apă vor oferi un confort mai bun studenților, vor contribui la modernizarea infrastructurii din zonele rurale și vor oferi acces la apă potabilă sigură. Uniunea Europeană oferă sprijin pentru modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă din orașul Drochia, îmbunătățind accesul populației la apă potabilă de calitate, care, la rândul său, va oferi condiții de trai mai bune și un mediu mai sănătos pentru cetățeni. Apa este esențială pentru dezvoltarea durabilă, iar Uniunea Europeană contribuie la modernizarea infrastructurii pentru furnizarea serviciilor de aprovizionare cu apă prin intermediul programului privind eficiența energetică, aprovizionarea cu apă și canalizare, împreună cu partenerii noștri de la GIZ. Cu asistența UE, un număr mare de instituții publice din mai multe localități din Republica Moldova vor oferi servicii mai bune cetățenilor, acest program acordând sprijin pentru 18 dintre acestea.”

E.S. Angela Ganninger, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova: „Eficiența energetică este un sector-cheie al Cooperării Germane pentru dezvoltare în Republica Moldova. Protecția mediului înconjurător și economisirea resurselor energetice sunt aspecte importante, inclusiv din considerente economice. Proiectul din Flămânzeni a fost lansat în urma unui proces participativ de planificare regională și de prioritizare susținut de Uniunea Europeană și de Germania, desfășurat de GIZ Moldova în parteneriat cu Agențiile de Dezvoltare Regională. Astfel, aș dori să felicit comunitatea din Flămânzeni pentru lucrările de construcție, care sunt în desfășurare cu succes. Sunt sigură că acest proiect le va oferi elevilor și profesorilor un impuls suplimentar în motivația și procesul de învățământ. În același timp, proiectul implementat în orașul Drochia va oferi acces la apă potabilă îmbunătățită și de calitate, iar cetățenii vor fi beneficiarii direcți. De-a lungul timpul, Germania a contribuit considerabil la îmbunătățirea condițiilor de viață a oamenilor din Moldova, inclusiv și mai ales prin asigurarea accesului la apa potabilă de calitate. Coordonarea și cooperarea cu succes a UE, Germania și Republica Moldova în cadrul proiectelor de aprovizionare cu apă și canalizare deschide noi perspective și posibilități de dezvoltare, iar nor le dorim cetățenilor și autorităților să le folosească cât mai bine.”

Igor Malai, șef Direcție politici de dezvoltare regională, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului: „După o perioadă de planificare, de elaborare a documentației tehnice, după o perioadă de conlucrare strânsă între ADR Nord administrațiile publice locale, MADRM, cu suportul permanent al partenerilor din Europa, acordat prin intermediul GIZ Moldova și Delegația UE în RM, urmează faza de construcție, care va fi mult mai vizibilă. În rezultatul proiectelor pe care le vom implementa cu suportul Uniunii Europene, locuitorii orașului Drochia, ai satului Flămânzeni și nu doar vor beneficia de servicii mai calitative, mai bune. În tot acest proces am demonstrat că se poate. Se poate de planificat, de atins anumite obiective atunci când avem o viziune comună, când suntem uniți pentru a putea face față necesităților oamenilor. Ideile și planurile puse pe hârtie devin realitate cu suportul UE, cu un singur scop: ca cetățenii noștri să beneficieze de acel confort pe care îl merită.”

Maria Prisacari, director ADR Nord: „Suntem bucuroși să marcăm lansarea oficială a lucrărilor de aprovizionare cu apă în orașul Drochia și a lucrărilor de eficiență energetică a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni. Grație suportului financiar generos pe care ni-l oferă Uniunea Europeană, locuitorii orașului Drochia vor beneficia de apă potabilă sigură, iar locuitorii satului Flămânzeni vor avea acces la servicii educaționale de calitate prin eficientizarea energetică a gimnaziului din localitate. În afară de aceste două proiecte, Uniunea Europeană finanțează încă trei proiecte în Regiunea de Dezvoltare Nord. E vorba de proiectele de îmbunătățire a serviciilor de apă în orașele Fălești și Edineț, precum și de proiectul de sporire a eficienței energetice a Liceului Teoretic «Dimitrie Cantemir» din municipiul Bălți. Valoarea totală a acestor importante proiecte constituie circa 200 milioane lei. Mulțumim partenerilor europeni pentru suportul pe care ni-l oferă la implementarea obiectivelor propuse. Mulțumim autorităților locale pentru implicare activă și contribuție financiară în procesul de realizare a acestor proiecte.”

Lucrările de construcții în cadrul proiectelor sus-menționate vor include:

  • Montarea rețelei de alimentare cu apă în orașul Drochia cu o lungime de 19.5 km;
  • 1200 de conexiuni;
  • Renovarea două stații de pompare a apei potabile;
  • Reabilitarea a 5 fântâni arteziene;
  • 6 rezervoare de apă reabilitate și 1 rezervor nou montat;
  • Eficientizarea energetică a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni, raionul Sângerei, cu o suprafață de 1908 m2: reparația acoperișului cu o suprafață de 1.168 m2, lucrări de termoizolare pe o suprafață totală de 6616 m2, înlocuirea geamurilor și ușilor exterioare cu o suprafață de 221 m2, 1 punct termic instalat, asigurarea cu apă caldă și rece la robinetele din gimnaziu și renovarea facilităților sanitare ale instituției.

Valoarea totală a proiectului privind „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apa în orașul Drochia” este de 4,3 milioane de Euro, dintre care 3,9 milioane de Euro  acordați de UE, și 311.000 de Euro – contribuția locală. Aproximativ 20.000 de locuitori ai orașului Drochia vor beneficia de servicii de aprovizionare cu apă potabilă.

Valoarea totală a proiectului privind „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului „Iurie Boghiu” din satul Flămânzeni constituie 877.000 de Euro, dintre care 866.000 de Euro  acordați de UE, și 11.000 de Euro  contribuția locală. Numărul total de beneficiari sunt peste 300 elevi, profesori și angajați auxiliari ai Gimnaziului.

Măsurile investiționale „Îmbunătățirea serviciilor de aprovizionare cu apa în orașul Drochia” și „Sporirea eficienței energetice a Gimnaziului «Iurie Boghiu» din satul Flămânzeni, raionul Sângerei” sunt finanțate de Uniunea Europeană. Acestea sunt implementate de ADR Nord în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, care este gestionat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului (MADRM) și sprijinit financiar de Guvernul German (BMZ).

Imprimare