Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) are o activitate intensă în ceea ce privește apărarea drepturilor autorităților locale, atât la nivel național, cât și internațional. Cele mai importante momente dn agenda CALM din ultimile luni se regăsesc în noul număr al buletinului informativ al APL.

La 1 februarie s-au împlinit 20 de ani de când în Republica Moldova a intrat în vigoare Carta Europeană a autonomiei locale. Tot la 1 februarie, doar că cinci ani în urmăla insistența CALM a fost instituită Ziua autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală.  Despre situația generală din APLdespre rezultatele dar și despre restanțele în domeniu aflăm din materialul intitulat „În căutarea dialogului pierdut sau cine va tăia nodul gordian al incertitudinii? CALM întinde mâna!!! În cadrul evenimentului organizat cu ocazia Zilei autonomiei locale,  partenerii de dezvoltare ai RM au chemat APC să instituie o platformă de dialog cu CALM. De ce SUA și UE consideră importantă comunicarea dintre APC și CALM aflăm în noul număr al ziarului CALM. 

La rubrica „CALM avocatul APL sunt redate principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii dintre reprezentanți ai Consiliului Europei și CALM.

Dosarele deschise pe numele unor primari, implicarea excesivă  a autoritățlor de control în activitatea APL,  necesitatea întreprinderii de măsuri eficiente pentru aprofundarea reformelor în Republica Moldova au constituit subiectele întrevederii liderilor CALM cu șeful Delegației UE la Chișinău Peter Michalko. S-a convenit ca asemenea întruniri să aibă loc periodic (cel puțin o dată la două luni) ,  în vederea informării reciproce asupra situației și progreselor în domeniul descentralizării și democrației locale.

La sfârșitul lunii martie, la Strasbourg a avut loc a 34-a sesiune a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei. Despre starea democrației locale din Republica Moldova a fost aprobat un raport cu recomandări.  Care sunt principalele concluzii ale raportorilor aflăm citind paginile 12-13.

Subiectele abordate în cadrul ședinței Comitetului ofițerilor de legătură ai Rețelei Asociațiilor Autorităților Locale din Europa de Est NALAS (eveniment ce a avut loc în premieră la Chișinău) sunt reflectate în materialul de la pagina 14 și 15.

Multiplele probleme cu care se confruntă APL și necesitatea creării unui grup instituționalizat format din reprezentanți ai APC și APL ce ar eficientiza activitatea autoritătilor locale au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre CALM și premierul Pavel Filip, însoțit de miniștri. Care sunt concluziile întrevederii aflăm din articolul intitulat „Gheata s-a spart? Guvernul și CALM au discutat despre necesitatea stabilirii unui dialog instituționalizat!  

Tot în noul număr al ziarului CALM regăsim principalele concluzii ale raportului  realizat de CALM „Situația democrației locale și gradul de implementare a documentelor de politici în domeniul descentralizării .

Acesteadar și alte materiale ce vizează activitatea și modalitățile de soluționare a problemelor din domeniul APL le găsim în noul număr al buletinului informativ al Congresului Autorităților Locale din Moldova.

Fișier:

Ziarul Vocea APL

Imprimare