Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), în parteneriat cu UN Women Moldova și cu sprijinul Elveției a organizat prima sesiune de instruire pentru reprezentanții și reprezentantele administrațiilor publice locale câștigătoare în cadrul Apelului II de Selectare a Localităților Partenere a Programului de consolidare a capacităților în domeniul guvernării sensibile la gen, parte a inițiativei „Leadership feminin pentru o guvernare sensibilă la gen” în cadrul proiectului „Femeile pentru Pace și Prosperitate”.

Această primă sesiune marchează începutul unui proces de instruire și mentorat destinat celor 19 localități beneficiare, care vor participa la programul implementat în perioada august–decembrie 2026. Participanții și participantele au discutat despre integrarea principiilor egalității de gen în procesele de guvernare locală, planificarea strategică și implicarea comunităților în bugetarea sensibilă la gen.

Irina Luncașu, coordonatoare de programe CALM, a felicitat autoritățile publice locale pentru selectarea în program și a prezentat calendarul activităților. „Aceste instruiri sunt doar primul pas, urmând ca în fiecare primărie să fie organizate ateliere locale de planificare strategică, unde strategiile existente vor fi ajustate la dimensiunea de gen. Totodată, vor fi constituite comitete locale participative 50/50, formate din femei și bărbați, tineri și vârstnici, inclusiv refugiați, pentru a asigura reprezentativitatea și eligibilitatea comunităților de a accesa programul de suport pentru inițiative locale.”

Ana Mardare, reprezentantă UN Women Moldova, a evidențiat că guvernarea sensibilă la gen este destinată tuturor grupurilor subreprezentate și a accentuat rolul ONG-urilor în mobilizarea comunităților. „Este un proiect la care ținem foarte mult, implementat cu suportul Guvernului Elveției. Prin instruiri și politici locale sensibile la gen ne asigurăm că acțiunile APL răspund necesităților tuturor cetățenilor.”

Victoria Matveev, formatoare CALM, a explicat rolul dimensiunii egalității de gen în activitatea autorităților publice locale și importanța planificării strategice pentru bugetarea sensibilă la gen.

Reprezentanți și reprezentante ai/ale administrațiilor locale au împărtășit experiențe și provocări din comunitățile lor, subliniind necesitatea implicării femeilor și promovării șanselor egale.

Vasile Rață, primarul de Sipoteni, Călărași, ne- a spus că multe dintre aspectele discutate în cadrul primul atelier deja se implementează în localitatea sa, dar sunt și lucruri noi pe care urmează să le aplice. „Organizăm activități participative pentru întreaga familie: mamă, tată și copii și oferim șanse egale tuturor, inclusiv la concursurile pentru funcții, unde criteriul de selecție este competența, nu genul.”

Tatiana Guzo, viceprimară a orașului Anenii Noi, a declarat că egalitatea de gen rămâne un subiect foarte important și actual. „Noi, ca autorități, trebuie să promovăm egalitatea de gen în tot ceea ce facem – în servicii, politici locale, proiecte investiționale și activități comunitare. Doar prin șanse egale pentru toți cetățenii putem construi o comunitate puternică și armonioasă.”

Anatolii Voronțov, specialist pe probleme de tineret și sport, municipiul Ceadîr-Lunga, a subliniat că, deși lucrurile se mai schimbă, în UTA Găgăuzia femeilor le este mai greu să atingă rezultate profesionale din cauza stereotipurilor. „Cu susținerea partenerilor de dezvoltare, dar și a autorităților publice locale, credem că mai multe femei vor reuși să își revendice oportunitățile”.

Svetlana Mantea, consilieră locală în primăria satului Cobâlea, Șoldănești, a subliniat că asigurarea egalității de gen este o necesitate stringentă în comunitatea sa, deoarece numărul de femei prevalează. „Dorim să vedem femeile implicate în toate procesele, să aibă șanse egale de a se afirma și de a contribui la bunăstarea comunității.”  

Evenimentul a scos în evidență angajamentul autorităților locale pentru promovarea unei guvernări incluzive și transparente. Prin instruiri, planificare strategică și implicarea cetățenilor, se urmărește consolidarea democrației locale și crearea unor comunități mai echilibrate și mai puternice.

Localitățile selectate în cadrul Apelului II: Borogani (Leova), Cobîlea (Șoldănești); Mun. Comrat; Mun. Edineț; Mun. Ungheni; Or. Anenii Noi; Ecaterinovca (Cimișlia); Bolțun (Nisporeni); Chiriet-Lunga (UTA Găgăuzia); Ciocîlteni (Orhei); Ciadîr-Lunga (UTA Găgăuzia); Chirca (Anenii Noi); Neculăieuca (Orhei); Bărboieni (Nisporeni); Sipoteni (Călărași); Copceac (Ștefan Vodă); Onițcani (Criuleni); Volintiri (Ștefan Vodă); Voinova (Strășeni).

Atelierul din 6 august a fost organizat cu suportul Inițiativei „Leadership feminin pentru o guvernare sensibilă la gen”, dezvoltată în parteneriat cu CALM, desfășurată în cadrul proiectului „Femeile pentru Pace și Prosperitate” implementat de către UN Women Moldova și finanțat de către Elveția.

Imprimare