Peste două sute de femei primari, secretare ale consiliilor locale preşedinte de raion şi contabile – membre ale Reţelei Femeilor din cadrul Congresului Autorităţilor Locale din Moldova s-au reunit la 4 martie 2015 pentru a sărbători succesele obţinute la nivel local în cadrul evenimentului „Femeia în localitate: Autoritate, Putere, Liderism”, organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeilor.

Cele mai bune dintre ele au fost premiate pentru succesele realizate în diverse domenii, precum perpetuarea valorilor naţionale, crearea serviciilor sociale şi educaţionale de calitate, promovarea tradiţiilor şi culturii diverselor etnii. Femeile Primar pot conduce cu acelaşi succes ca şi bărbaţii destinele comunelor din Republica Moldova. Femeile din ţara noastră au demonstrat că sunt mame bune, soţii devotate, dar şi primăriţe greu de întrecut. Sătenii din localităţile lor sunt mândri de ele, iar ele sunt mândre că le fac viaţa mai uşoară.

Bărbaţii primar au oferit femeilor din APL momente inedite, prestând un concert de excepție cu recitaluri, interpretări vocale, instrumentale şi corale, dar şi teatrale care au creat o atmosferă de sărbătoare.

Preşedinta Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) Dna Tatiana Badan, primar de Selemet (Cimişlia), a menţionat că reuşita femeilor primar depinde foarte mult de susţinerea familiei. „Femeile primar au grija unei întregi localităţi şi au puţin timp pentru familie. În schimb, reuşesc să aducă bunăstare în comunităţi prin implementarea de proiecte în domeniul mediului, social, educaţiei etc. Este dificil, dar nu este nimic imposibil de realizat pentru o femeie atunci când este dorință. Am în spate o experiență de 25 de ani de muncă în administrația publică locală, sunt la al treilea mandat de primăriță, am văzut multe și am trecut prin multe, dar fiecare zi trăită mă face și mai puternică.”, a declarat  Dna Badan.

Dl Mihai Cheibaş, Vicepreședintele CALM și primarul or. Anenii Noi a declarat:  „Femeile fac o alegere corectă atunci când vin în funcţia de primar, deoarece la ele este mai bine dezvoltat decât la un bărbat sentimentul gospodinei. În al doilea rând ele sunt fiinţele cele mai gingaşe şi dau dovadă că sunt mai puternice şi mai rezistente decât un bărbat. Şi aşa cum nu există pentru o mamă vreun copil favorit aşa şi în localitate ea îi ajută pe toţi egal şi dezvoltă proiecte pentru toate necesităţile sătenilor. La noi în raion sunt opt femei primar, iar unele dintre ele sunt şi la al cincilea mandat. Consider că locul femeii nu este la cratiţă şi trebuie să trecem de această barieră psihologică”.

Prezentă la eveniment, Liliana Palihovici, vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova a apreciat rolul femeilor la nivelul local şi a îndemnat doamnele să dea dovadă de solidaritate. „Pledez pentru egalitate de gen în sfera politică. Astfel vocea femeilor poate fi tot mai prezentă în toate domeniile de interes public. Acestea trebuie să-şi apere cu toată ardoarea punctul de vedere pentru a reuşi”, a declarat Dna Palihovici.

ES doamna Ulrike KNOTZ, Ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, cu toate ca se află în Republica Moldova de puțin timp, a venit în fața doamnelor din administrația publică locală cu un discurs în limba Română  felicitându-le pentru succesele și realizările înfăptuite, dar și încurajându-le să participe și în continuare atât de activ la  modernizarea Republicii Moldova.

Narine Sahakyan, reprezentanta permanentă adjunctă PNUD Moldova a declarat că Guvernul Republicii Moldova împreună cu partenerii de dezvoltare depun eforturi conjugate pentru o țară în care femeile se bucură de drepturi acasă, la locul de muncă și în viața publică. „Contribuția dumneavoastră, în calitate de lideri de comunități contribuie la avansarea calitativă a acestor obiective. Din păcate, doar 20 la sută dintre primării au în frunte femei. Numărul acestora ar trebui să fie cel puţin dublu”. Reprezentanta permanentă adjunctă PNUD Moldova consideră norocoase localităţile care au în frunte femei, deoarece doar femeile pot combina autoritatea, puterea şi liderismul cu tandreţea şi empatia faţă de oameni. „Or, anume pentru oameni ne dorim un nivel de viaţă mai bun prin crearea de servicii de calitate”, a spus Narine Sahakyan.

Evenimentul cu genericul: „Femeia din APL: Autoritate, Putere, Lideră” ce are scopul de a consolida Rețeaua Femeilor din cadrul CALM care reprezintă o platformă a tuturor femeilor din APL: primari, secretare ale consiliilor locale şi preşedinte de raion a avut loc la iniţiativa Congresului Autorităţilor Publice Locale şi a fost realizat cu suportul USAID Moldova, Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova, UNDP Moldova şi UN Women cu susţinerea financiară a Guvernelor Suediei şi Danemarcei.

Imprimare