AUTORITĂȚILE PUBLICE LOCALE CUNOSC CARE SUNT SOLUȚIILE CE AR FACILITA DEZVOLTAREA COMUNITĂȚILOR ȘI ÎȘI DORESC SĂ FIE AUZITE DE GUVERNARE!

Autoritățile publice locale nu doar constată care sunt problemele din administrația publică locală, dar oferă și soluții simple, fără a fi nevoie de prea multe resurse financiare.  Pentru aceasta este nevoie ca autoritățile centrale să le audă pe cele locale și să le pună în practică. Care sunt impedimentele ce nu permit comunităților noastre să se dezvolte așa cum ne-am dori cu toții, dar și care ar fi aceste soluții identificate de autoritățile locale alăm în cadrul emisiunii „La înălțime cu CALM”. Protagoniștii următoarei ediții sunt directorul executiv al CALM Viorel Furdui; primarul orașului Drochia, vicepreședinte al CALM, Nina Cereteu; primarul municipiului Cahul, vicepreședintele CALM, Nicolae Dandiș și primarul de Peresecina, Orhei, vicepreședintele CALM, Valentina Buzu.

Emisiunea „La înălțime cu CALM” este realizată de Ana Moraru și poate fi ascultată pe site-ul calm.md

CLICK aici pentru a accesa emisiunea>>>

VICEPREȘEDINTELE CALM, PRIMARUL ORAȘULUI LEOVA, ALEXANDRU BUJOREAN: „SCHIMBAREA NU SE FACE DOAR CU BUNELE INTENȚII”

Schimbarea nu se face doar cu bunele intenții. Există un angajament asumat de mai mulți concurenți electorali în raport cu CALM-ul. Evident că așteptările noastre sunt de la forța politică ce a acces la guvernare și în cazul dat există o posibilitate mult mai rapidă de a produce aceste schimbări deoarece vorbim despre o singură formațiune politică, de o guvernare care poate să și le asume și care vor fi în beneficiul direct al cetățeanului. Ele vor fi resimțite și apreciate prin prisma schimbărilor care vor fi făcute la nivel local.

Află mai mult >>

PREȘEDINTA COMISIEI ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ LARISA VOLOH: „NE DORIM O DISTRIBUIRE CORECTĂ A IMPOZITELOR PENTRU A CONTRIBUI LA SPORIREA CAPACITĂȚILOR APL”

Dorința noastră este de a finaliza o reformă a administrației publice care să vizeze, în primul rând, autonomia financiară, capacitatea fiscală și procesul de descentralizare. Astfel ne vom debarasa de această dependență financiară a autorităților publice locale de cele centrale. În acest context urmează să soluționăm niște probleme foarte importante privind diversificarea competențelor pentru nivelul I, nivelul II și cel central. Nu ne dorim să fie delegate competențe fără acoperire financiară, în lege este stipulat că acestea nu pot fi realizate în deplină măsură dacă nu au acoperire financiară. Trebuie să creștem veniturile proprii și capacitatea financiară a APL, astfel încât puterea locală să-și poată soluționa problemele în funcție de necesitățile pe care acestea le au și de valorificarea eficientă a banilor care vin din partea contribuabililor.

Află mai mult >>

DIRECTORUL EXECUTIV AL CALM VIOREL FURDUI: „ORICE DEZVOLTARE A UNEI ȚĂRI ÎNCEPE DE LA COMUNITĂȚILE LOCALE”

De 30 de ani tot căutăm diferite căi de dezvoltare a țării, am avut tot felul de strategii, planuri de dezvoltare, unele mai bune, altele mai puțin bune. În același timp, în toată această perioadă a lipsit o conștientizare pe deplin a rolului administrației publice locale în procesul de dezvoltare a statului, cu toate că orice dezvoltare a unei țări începe cu comunitățile locale. Oamenii simt aceste schimbări când în localitățile lor apar drumuri, canalizare, iluminat stradal, apă etc.

Află mai mult >>

PRIMARUL COMUNEI GANGURA MARCEL BOBEICA: „MĂ TEM CĂ NU VOM FACE FAȚĂ MAJORĂRILOR CONTINUE A PREȚURILOR”

Potrivit alesului local, veniturile proprii ale primăriei comunei Gangura au crescut cu 400 mii de lei, doar că din cauza prețurilor actuale, aceste majorări de venituri nu vor fi resimțite. „Prețul la beton, de exemplu, pe care îl procuram pentru drumuri, a crescut cu cel puțin 300 de lei pentru un metru cub. Prețul la produsele alimentare a crescut cu 25-30%. Cu siguranță va fi și o creștere a prețurilor la resursele energetice. Mă tem că toate administrațiile publice locale ne vom pomeni în dificultatea de a întreține grădinițele de copii, la amenajarea teritoriului sau serviciile comunale. În localitățile unde sunt fântâni arteziene o să crească și tarifele la apă.”

Află mai mult >>

EXPERTUL CALM VIOREL GÎRBU: „AUTORITĂȚILE LOCALE RĂMÂN OSTATICE ALE ADMINISTRAȚIEI CENTRALE”

„Dacă ne-am fi dorit o reformă în domeniul descentralizării, trebuia să fie creat un minister pentru o perioadă temporară, de trei-patru sau șase ani. La moment înțelegem că guvernarea nu are nici viziune și nici capacități pentru a veni cu o reformă reală în acest domeniu. Totuși, politicienii adevărați sunt cei care reușesc să implementeze și unele măsuri nepopulare. E ca și în cazul doctorilor care intervin pentru a trata, indiferent de câtă durere poate să producă pacientului.” Sunt câteva dintre ideile desprinse din dialogul cu expertul CALM Viorel Gîrbu despre acțiunile Guvernului și politica bugetar-fiscală pentru anul 2022 în domeniul autonomiei locale și descentralizării.

Află mai mult >>

DEPUTATUL PETRU FRUNZE: „ÎN LOCALITĂȚI VOR AJUNGE MAI MULTE RESURSE”

În cadrul unui interviu pentru calm.md, deputatul Petru Frunze explică în ce măsura politica bugetar-fiscală pentru anul 2022 va contribui la consolidarea bugetelor locale și la descentralizare, dar și care sunt inițiativele legislative ce vor crea premise pentru dezvoltarea localităților.

Află mai mult >>

VLADISLAV COCIU: „FĂRĂ VENITURI PROPRII ȘI DESCENTRALIZARE FINANCIARĂ PRIMARII NU AU CU CE SĂ DEZVOLTE LOCALITĂȚILE, IAR POLITICA BUGETAR-FISCALĂ PENTRU ANUL 2022 NE ARATĂ CĂ LUCRURILE NICI NU SE VOR SCHIMBA”

Primăria orașului Ștefan Vodă organizează audieri publice privind proiectul bugetului pentru anul 2022. Potrivit primarului de Ștefan Vodă, vicepreședinte al CALM, Vladislav Cociu, situația de la orașe diferă de cea de la sate. „Transferurile de la bugetul de stat sunt de 44.6%, venituri proprii sunt 55.4%. Din structura acestor venituri proprii, 75% sunt din impozite, 13% sunt prestări de servicii și 11.8% sunt taxe locale. În orașe există o oarecare dezvoltare a sectorului economic, în localitățile rurale realitatea este mult mai sumbră.”

Află mai mult >>

ASOCIAȚIILE AUTORITĂȚILOR LOCALE DIN ROMÂNIA SUSȚIN INIȚIATIVA CALM ȘI APL DIN REPUBLICA MOLDOVA ÎN ASPIRAȚIILE LOR DE ADERARE LA STANDARDELE DE DEZVOLTARE LOCALĂ ȘI INTEGRARE ÎN SPAȚIUL DE VALORI EUROPENE!

Miercuri, 10 noiembrie, reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au avut o întrevedere cu colegii lor din cadrul Asociației Comunelor din România (ACoR), ai Asociației Municipiilor din România (AMR) și ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).

Evenimentul a avut loc la București, obiectivul fiind de a consolida cooperarea dintre structurile asociative din România și Republica Moldova și trasarea unor direcții comune de cooperare.

Află mai mult >>

MAI MULTE CENTRE CE PRESTEAZĂ SERVICII SOCIALE PERSOANELOR SOCIAL-VULNERABILE RISCĂ SĂ FIE ÎNCHISE! GUVERNUL NU POATE ȘI NU TREBUIE SĂ RENUNȚE LA RESPONSABILITĂȚILE SALE ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI SOCIALE!

Congresul Autorităților Locale din Moldova a recepționat mai multe adresări din partea autorităților administrației publice locale de nivelul întâi din țară în legătură cu modul de finanțare a serviciilor sociale. Unele adresări în această privință au parvenit în anul 2020, cele mai multe însă au început a fi trimise în anul 2021.

Află mai mult >>

SPECIALIȘTII ÎN REGLEMENTAREA PROPRIETĂȚII FUNCIARE DIN APL AU AVUT O ÎNTREVEDERE CU NOUA CONDUCERE A IFS!

160 de reprezentanți ai APL/specialiști în reglementarea proprietății funciare din cadrul primăriilor au participat la o ședință în format online, organizată de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) în colaborare cu Serviciul Fiscal de Stat (IFS).

Află mai mult >>

APL INFORMAȚI DE CALM ÎN VEDEREA PROIECTĂRII ȘI IMPLEMENTĂRII REȚELELOR DE APEDUCT ȘI CANALIZARE

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), împreună cu experți în domeniul implementării rețelelor de apeduct și canalizare, au organizat la 25 noiembrie un seminar pentru autoritățile publice locale.

Evenimentul a avut ca obiectiv informarea conducătorilor APL ce intenționează să inițieze procedura de elaborare a documentației de proiect pentru alimentare cu apă și/sau canalizare în localitățile lor, dar și pentru a elucida anumite probleme care apar în procesul de implementare sau la etapa de exploatare.

Află mai mult >>

TATIANA BADAN: „AM ÎNREGISTRAT ANUMITE REZULTATE DATORITĂ FORȚEI INTERIOARE ȘI SUSȚINERII DE CARE BENEFICIEZ DIN PARTEA OAMENILOR CARE MĂ ÎNCONJOARĂ!”

Tatiana Badan este primară la al cincilea mandat în satul Selemet, raionul Cimişlia, cu obţinerea de fiecare dată a peste 90% din voturile locuitorilor. Din 2010 este președintă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Povestea satului Selemet din „ţinutul” Cimişliei este impresionantă şi întăreşte convingerea că „veşnicia s-a născut la sat”. Selemet reprezintă vatra a circa 2000 de familii care din moşi strămoşi preţuiesc şi ţin la valorile şi tradiţiile conservate cu autenticitate şi multă dăruire. Satul este situat la 62 km de Chișinău și este traversat de drumul național care leagă Chișinăul cu Cimișlia și Comratul cu Căușeniul. Numărul total al populației este de 4174 persoane, dintre care 2244 – femei (53,7 %) și 1930 bărbați  (46,3%).

Află mai mult >>

NINA CERETEU: „DEZVOLTAREA UNUI CENTRU DE EXPERTIZĂ, ASISTENȚĂ ȘI INSTRUIRE ÎN CADRUL CALM -FACTOR DETERMINANT PENTRU DEZVOLTAREA CAPACITĂȚILOR APL”

Primăria orașului Drochia este la ultima etapă de implementare a proiectului de modernizare a sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare.  La finele acestor lucrări, executantul va preda planurile de execuție a obiectelor acestui sistem, inclusiv în formă digitală. Grație unui alt suport, acordat de contribuabilii norvegieni, prin intermediul Agenției de Cartografiere a Norvegiei, în parteneriat cu Congresul Autorităților Locale din Moldova și Agenția Relații Funciare și Cadastru, autoritatea publică locală din orașul Drochia va avea capacitatea să preia aceste seturi de date, să asigure înregistrarea acestor obiecte în registrele de publicitate locală și să îmbunătățească procesul de administrare a acestora. Mai mult decât atât, suprapunerea acestor date cu alte date și hărți tematice digitalizate, vor permite administrarea mai eficientă nu doar a acestor obiecte, dar a întregului patrimoniu public de pe teritoriul administrat.

Află mai mult >>

VIOLETA CRUDU: „ÎNCERCĂM SĂ REZISTĂM ȘI SĂ ȚINEM PIEPT TUTUROR PROVOCĂRILOR”

Primara la al doilea mandat în satul Cruzești, municipiul Chișinău, Violeta Crudu consideră că această funcție este una dintre cele mai dificile, dar și mai importante în Republica Moldova. „Conform statisticilor, de exemplu, în sondajul realizat de BOP, Primăria este una dintre primele instituții la care se adresează și în care au încredere cetățenii noștri. Iar aici vorbesc despre întrebări lumești care ajung zilnic, în primul rând, la primărie, începând cu „De ce nu avem lumină?” și terminând cu „De ce curge apa pe strada noastră?”. Anume de aici pornește comunicarea cu oamenii – unul dintre cele mai importante elemente ale relației primar-cetățean.”

Află mai mult >>

STELA ONUȚU: „AM REUȘIT SĂ CONTRIBUI LA CREȘTEREA GRADULUI DE IMPLICARE ȘI RESPONSABILIZARE AL OAMENILOR”

Stela Onuțu este primară a orașului Glodeni la al doilea mandat. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, orașul Glodeni are 8676 de locuitori, oameni harnici și binevoitori, dornici să contribuie la dezvoltarea comunității.

În calitate de primară, Stela Onuțu a întreprins tot ce a depins de ea pentru ca oamenii să trăiască un pic mai bine.  „Sunt conștientă de gradul de responsabilitate pe care mi l-am asumat și îmi doresc ca cetățenii să aibă încredere și în continuare în autoritatea publică locală.  Consider importantă  implicarea cetățenilor în deciziile ce se iau la nivel local. Sunt mulțumită că am reușit să contribui la creșterea gradului de implicare și responsabilizare al oamenilor. Oamenii simt nevoia de a se autodepăși și de a contribui, inclusiv prin puterea propriului exemplu, la schimbare.”

Află mai mult >>

 

 

 

Imprimare