Deși pînă și experții în domeniul finanțelor publice au recunoscut că anul 2016 va fi unul dificil din punct de vedere al investițiilor capitale, totuși autoritățile nisporenene nu-și pierd curajul și optimismul în acest sens.

Ce așteptări are de la acest an, dar și care sînt realizările anului precedent la acest capitol ne-a vorbit primarul orașului Nisporeni, Grigore Robu.

Domnule primar, vă propun să abordăm subiectul ce vizează proiectele de investiții capitale în orașul Nisporeni. Ce ne așteaptă în 2016? Vor avea oare sorți de izbîndă proiectele planificate?
Situația economică din țară nu este dintre cele mai bune și nu este străină nici pentru orașul Nisporeni. Cu toate acestea, pentru anul 2016 avem obiective majore. Unul dintre cele mai importante proiecte de pe ordinea de zi a Primăriei și spre care se îndreaptă acum toată energia noastră este proiectul ”Prut-Nisporeni”. Acesta vizează alimentarea cu apă potabilă a localității. Sîntem deja pe ultima sută de metri. La ora actuală, se fac verificări de presiune în rețea, se apropie de final construcția stațiilor de epurare și de captare a apei.

Dar mai avem și alte proiecte pe care le considerăm importante. Avem, însă, nevoie de suportul economic central, din bugetul de stat. Este vorba despre un proiect ce prevede canalizarea orașului. Fără suportul instituțiilor centrale nu îl vom scoate la capăt. Avem și proiecte de investiții capitale mai mici, iar situația economică în care ne aflăm, credeți-mă, nu ne oferă luxul de a alege proiectele și sursele de finanțare. Aplicăm la toate apelurile de proiect și sîntem prezenți acolo unde se oferă și zece mii de lei și o sută de mii. Un exemplu în acest sens este proiectul privind eficiența energetică a grădiniței ”Povestea”. Chiar la început de an am aflat că va fi finanțată, de către

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare(PNUD), construcția unei centrale pe bază de biomasă. Mai avem un proiect, care prevede iluminarea publică. Chiar astăzi m-am întors de la Chișinău, unde am depus ultimele acte la dosar, la Fondul de Eficiență Energetică. Ne dorim să extindem și proiectul ”Prut-Nisporeni”, pentru aprovizionarea cu apă potabilă a unei zone a Nisporeniului, care nu a intrat în prima etapă a acestui proiect. Vom încerca să realizăm cele propuse din banii care se vor rula lunar în bugetul local.

Dacă e să ne referim și la anul 2015, cum îl vedeți față de 2016 din punct de vedere al investițiilor capitale?
Acești doi ani îi văd total diferiți. E foarte simplu. În 2015, am avut an electoral și proiectele importante, strategice au rămas pe planul doi, iar în prim-plan a ieșit campania electorală. Nu învinuiesc pe nimeni din acest motiv. În schimb, 2016 sperăm să fie un an productiv, în care vom scoate la capăt proiectele deja începute, pe care nu mi le asum, dar cărora trebuie să le asigurăm continuitatea, pentru că au fost investiți bani, timp și eforturi. Oricine ar fi făcut același lucru, deoarece sînt proiecte adresate direct cetățenilor și nicidecum pentru a crea cuiva imagine bună. Sper să contribui și eu, atît cît voi putea, pentru ca bunăstarea cetățenilor să crească măcar cît de puțin.

Cum asigurați transparența proiectelor de investiții capitale? Consultați și părerea cetățenilor?
În acest aspect am primit deja o lecție bună. Am înțeles că nu totdeauna ceea ce credem noi, autoritățile, sau eu ca primar, e tocmai ceea de ce au nevoie oamenii. Dialogul cu oamenii este foarte important. Noi, de multe ori, gîndim prin prisma unor calcule, unor rapoarte. Cetățenii gîndesc mult mai simplu, ei nu se complică. Oamenii vor canalizare, apă, vor drum la poartă, un stîlp cu lumină pe stradă – atît. Dacă vrei să realizezi ceva, trebuie să consulți opinia lor, pentru că s-ar putea să investești milioane de lei, iar ei să spună că nu au nevoie de ceea ce s-a realizat. Sau invers: poți să-i pui omului un bec la stîlpul de la poartă și el să fie mult mai mulțumit, pentru că anume de un așa proiect avea nevoie. Să știți că ne este foarte greu să explicăm populației că ceea ce dorim să realizăm azi e o investiție în sănătatea lor pentru următorii zeci de ani. De multe ori ei vor rezultate azi și acum, iar rolul nostru, al autorităților locale, este de a scoate în evidență proiectele de viitor și nicidecum pe cele de moment. Folosindu-mă de ocazie, chiar vreau să adresez cetățenilor un apel de înțelegere, să fie receptivi la tot ceea ce are loc în oraș. Și le mai solicit să se înarmeze cu puțină răbdare și cu mai multă încredere. Nu am venit aici să mă fac milionar. Nici nu am nevoie de aceasta. Noi sîntem aici pentru a aduce un plus de valoare localității. Credeți-mă, nu sînt vorbe frumoase, este un crez pentru care am și revenit în orașul meu de baștină, la Nisporeni.

Ați invitat presa vreodată la dezbateri publice privind investițiile capitale?
De cînd am fost investit în funcție, nu am organizat nici o dezbatere publică, căci nu am început nici un proiect de o valoare atît de mare, încît să fie nevoie de implicarea cetățenilor. În ceea ce privește proiectele mai mici, cum ar fi iluminatul stradal sau reparația unei străduțe, sigur că merg la fața locului și vorbesc cu oamenii de acolo. Recunosc că nu prea am acordat atenție mediatizării acestui gen de activități. Dar sînt gata să mă corectez. Sînt o persoană ce reprezintă o instituție de stat și nu am să ascund nimic și nici nu am să impiedic participarea presei la asemenea ședințe. Dimpotrivă, atîta timp cît presa își va face datoria corect, eu voi saluta prezența ei la toate evenimentele organizate de Primăria Nisporeni. Chiar și în cazurile în care voi fi criticat, voi fi realist: înțeleg că doar cine nu lucrează nu greșește.

disclaimer

Imprimare