Ministerul Mediului prin intermediul Oficiului Schimbarea Climei, în parteneriat cu PNUD-Moldova, Vă informează că în cadrul proiectului „Suport pentru Procesul Național de Planificare a Adaptării Republicii Moldova la schimbările climatice” este lansat apelul de propuneri de proiecte, începând cu data de 14 octombrie 2014. Aplicanții eligibili din raioanele Fălești și Sângerei pot apela cu propuneri de proiect.

SCOPUL concursului de granturi mici este pilotarea selectării, implementării și replicării rezultatelor proiectelor demonstrative la nivel local în contextul adaptării la schimbările climatice.

OBIECTIVELE GENERALE ale implementării intervențiilor de adaptare la schimbările climatice sunt:

  • sporirea eficienței în abordarea vulnerabilității complexe la nivel local, contribuind la realizarea obiectivelor de dezvoltare;
  • reducerea eficientă a impactului riscurilor climatice și îmbunătățirea managementului riscurilor climatice la nivel de localitate;
  • sporirea capacității adaptive la nivel local;
  • implicarea autorităților publice, sectorului privat, societății civile în procesul de replicare a activităților de protecție a mediului; 
  • promovarea abordărilor și a conceptelor de proiecte care ar contribui la realizarea unor efecte majore cu costuri mici și co-beneficii economice, sociale și de mediu puternice; 
  • creșterea rolului societății în promovarea activităților de prevenire a efectelor negative de adaptare la schimbările climatice.

Aplicanți eligibili

  • autoritățile publice locale de nivelul I și II;
  • Agențiile de Dezvoltare Regională Nord, Centru și Sud;
  • reprezentanți ai sector privat (întreprinderi mici și mijlocii);
  • reprezentanți ai societății civile.

Unități administrativ-teritoriile pasibile apelului de proiecte

Pentru realizarea activităților de pilotare a implementării proiectelor pentru Regiunea de Dezvoltare Nord, au fost identificate și validate în cadrul Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord următoarele raioane vulnerabile la schimbările climatice: Sângerei și Fălești. Aplicanții eligibili din aceste raioane pot apela cu propuneri de proiect.

Sectoarele vulnerabile la schimbările climatice, prioritizate pentru acest apel de propuneri de proiecte

În baza unei analize multicriteriale și a unor consultări ale actorilor naționali și internaționali, pentru Regiunea de Dezvoltare Nord au fost identificate și prioritizate în cadrul Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord următoarele sectoare: sectorul 1 – Resurse de apăsectorul 2 – Agricultură.

IMORTANT!

  • Proiectele pot fi implementate doar în teritoriul administrativ al raioanelor identificate și validate, doar pentru cele două sectoare prioritizate în cadrul Consiliului Regional pentru Dezvoltare Nord.

Mărimea granturilor disponibile și durata de realizare a proiectelor

  • Mărimea granturilor este de 30.000 de dolari SUA pentru un proiect cu o durată de realizare de cel mult 12 luni.

IMPORTANT!

  • Aplicanții pot beneficia de granturi doar în condițiile asigurării unei cofinanțări în mărime de 20% din valoarea grantului (mai multe detalii se găsesc în Ghidul solicitantului).

Cum puteți aplica?

Pentru a participa la concurs, dosarele vor fi depuse personal, prin poștă recomandată sau prin e-mail la adresa Oficiului Schimbarea Climei până în data de 29.10.14: Republica Moldova, MD-2004; mun. Chișinău, str. Mitropolit Dosoftei, 156 a, birou 37. Tel /fax: (+373) 22 232 247; e-mail: adapt@clima.md; web: www.clima.md.

Informații suplimentare pot fi obținute prin:

Imprimare