Anual numărul localităţilor dotate cu sisteme de alimentare cu apă este în creştere în Republica Moldova, iar în 2013 numărul acestora fiind de 384 localităţi faţă de 351 în anul 2009. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, numărul sistemelor de alimentare cu apă a crescut ca urmare a punerii în funcţiune pe parcursul anului a 39 sisteme de alimentare cu apă.

Cele mai multe sisteme au fost puse în funcțiune în raioanele: Rîşcani, Călăraşi, Căuşeni, Rezina, Orhei, Ialoveni, Criuleni, Ştefan Vodă, Chişinău şi Floreşti.

În anul 2013, populaţia deservită de sistemul public de alimentare cu apă a fost de circa 1,6 milioane locuitori, ce reprezintă 44,4% din populaţia ţării (71,0% din populaţia urbană şi 24,9% din cea rurală).

Cea mai mare pondere a populaţiei deservite de sistemul public de alimentare cu apă se înregistrează în mun. Chişinău – 67,1%, UTA Găgăuzia – 66,3%, urmată de regiunea Sud – 54,2%, Nord – 31,3% şi Centru -30,9%.

Anul trecut, volumul de apă distribuită de către întreprinderile specializate de alimentare cu apă a fost de 74,9 miloane metri cubi sau cu 19,3 mii metri cubi mai puţin decât în anul 2012. Unui locuitor revine, în medie pe an, circa 15 metri cubi apă, mai arată datele statistice.

În profil teritorial cel mai mare volum de apă furnizată la un locuitor se înregistrează în municipiul Chişinău – 44,5 metri cubi, UTA Găgăuzia – 8,4 metri cubi, după care urmează regiunea de Sud – 7,6 metri cubi.

Din volumul total de apă distribuită, 52,8 miloane metri cubi sau 70,5% este distribuită populaţiei, 5,5% – instituţiilor bugetare, iar 24,0% altor consumatori, precum agenţii economici. Volumul de apă livrat populaţiei comparativ cu anul precedent s-a majorat în total pe ţară cu 1,3%. Comparativ cu anul precedent se remarcă o majorare a volumului de apă livrat populaţiei cu 1,8% în regiunea de nord şi o diminuare în regiunile Centru, Sud şi UTA Găgăuzia – cu 1%.

 

Imprimare