Semne de îngrijorare și nedumerire în mediul primarilor din țară. Edilii locali se tem că adoptarea în lectură finală a noului sistem de finanțare a primăriilor va fi stopată de forțele politice care, astfel, vor să-și păstreze pârghiile de influență și mijloacele de pressing asupra APL, până la alegerile din 2015.

Recent, a avut loc ședința lărgită a Biroului Executiv al Congresului Autorităților Locale (CALM), cu participarea reprezentanților din toate regiunile țării. În cadrul ședinței s-a decis că, dacă negocierile cu puterea nu vor da rezultatele scontate, se va recurge la acțiuni publice de anvergură, începând cu conferințele de presă şi terminând cu manifestaţiile deschise de protest.
Edilii spun că, în situația în care Legea nu va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2014, vor recurge la manifestații stradale, la fel ca pe 1 februarie 2013,atunci când peste 500 de primari au protestat în Piața Marii Adunări Naționale.
Amintim că, săptămâna trecută, și un grup de primari liberali au cerut Parlamentului să aprobe cât mai urgent amendamentele la Legea Finanțelor Publice Locale. Noile prevederi au fost votate de aleși în două lecturi la sfârșitul sesiunii primăvară/vară. Atunci, deputații au promis că vor reveni la document în toamnă, ceea ce deocamdată nu s-a întâmplat.


Imprimare