La 22 octombrie, curent a avut loc un seminar regional privind Guvernul Deschis și Cheltuielile Publice din Balcanii de Vest și Republica Moldova. Evenimentul a fost organizat de PNUD, BERD și  Open Contracting Partnership. CALM a fost reprezentat de către directorul executiv Viorel Furdui, vicepreședintele, primarul municipiului Strășeni Valentina Casian și experții Alexandru Morcov și Viorel Gârbu.

Potrivit participanților la seminar, promovarea unui Guvern Deschis a creat premise pentru revoluționarea modului în care guvernele își desfășoară activitatea în întreaga lume, generând implicarea mai activă a cetățenilor și eficientizarea activității guvernelor. Guvern deschis presupune publicarea în timp util și utilizarea informațiilor accesibile privind contractarea de către guvern a responsabililor ce urmează să soluționeze problemele legate de achizițiile publice. Realizarea transparentă a procesului de contractare s-a dovedit a avea un impact asupra îmbunătățirii competitivității, reducerii barierelor, dar și la limitarea corupției și consolidarea încrederii în acest proces.

 Aproximativ 35 de guverne din întreaga lume aplică în prezent această modalitate care s-a dovedit că facilitează accesul la informațiile privind achizițiile publice și crează premise optime pentru ca acestea să fie mai eficiente și transparente. Prin implementarea acestui model de guvernare, administrațiile locale își realizează mai eficient potențialul. Aproximativ jumătate dintre aceste guverne implementează în mod activ standardele privind datele contractuale deschise. Printre țările care lucrează cu contractarea deschisă în Europa Centrală și de Est sunt Franța, Regatul Unit, Ucraina, Republica Moldova, Albania, Georgia și altele. Un număr tot mai mare de alte guverne se arată interesate de a se implica în acest proces.

 Participanții au reiterat faptul că achizițiile electronice și serviciile digitale de tip e-guvernare oferă o oportunitate imensă de a revoluționa modul în care se realizează achizițiile publice, dar și facilitează comunicarea între toți actorii implicați în procesul de achiziție. Ca rezultat al impactului dintre Guvernarea inteligentă și contractarea apar premise de creștere a economiei, a concurenței, politicile sunt mai bune, iar calitatea achizițiilor publice crește.

În cadrul evenimentului, Republica Moldova a prezentat noul său concept de platformă guvernamentală pentru licitațiile publice și a sistemului „M-Tender.

De asemenea, țările participante au împărtășit din experiența lor privind utilizarea  sistemului de achiziții electronice și a serviciilor digitale.

Departamentul de Comunicare al CALM






Imprimare