La Adunarea Generală a Comunelor din România din 12 -14 .02.2024, Prof, univer. Dr. Vlad LEU a ținut o prelegere în fața primarilor de comune, intitulată: „BISERICA și SATUL”
Voi începe prin a cita din Corneliu Leu: „Prin dezideratul depolitizării administrației publice, în sprijinul înțelegerii vieții obștești, deasupra împărțirilor pe care le face politica, ar trebui meditat la legăturile transcendente ale democrației cu morala creștină și ar fi mai ușor de înțeles, chiar pentru oamenii cei mai încrâncenați în a-și rezolva interesele prin confiscarea politică a administrației, dacă, ținând seama de condițiile noastre specifice de tradiție, privim democrația ca morală creștină”.
Este pragmatic să privim lucrurile astfel, de vreme ce tradiția vieții noastre obștești s-a clădit în spiritul moralei creștine și experiențele cele mai fericite, din care am tras învățăminte bune, ni s-au desfășurat sub această zodie. Valorile creștine de morală, toleranță, respect, înțelegere și frăție între semeni sunt cele care conduc la ideile democratice ale respectului pentru drepturile omului, ale libertății, solidarității, promovării binelui comun, desăvârșirii persoanei și nediferențierii popoarelor, obștea creștină organizându-se cât mai în spiritul afirmării persoanei umane. În acest fel, conceptul de democrație cuprinde și vine să impună în viața laică o serie dintre ideile de bază ale învățăturii creștine, punându-se în slujba acesteia. Dar și învățătura creștină, în special prin morala ei, se pune în slujba democrației, amplificându-i importanța pentru desăvârșirea vieții omului, adică tocmai pentru acest drept inalienabil la fericire ale cărui criterii nu pot fi decât morale.
Biserica noastră, prin tradiția ei de a fi liantul unor comunități mici, păstrătoare de limbă, de sfințire națională și tradiție, dar deseori obligată de vicisitudinile sorții de a se administra și a-și chibzui viața singure, are o experiență milenară în întărirea acestor obști și în stabilirea criteriilor lor de existență pe baza legilor morale creștine. Tocmai o asemenea experiență ne arată practic modul în care biserica dă conținut spiritual libertăților democratice de care trebuie să beneficieze toți fiii ei. Întemeindu-se concomitent cu formarea poporului român, biserica a fost a populației înainte de a fi fost a statului, a fost legată mai mult de aspirațiile populare decât de interesele statale. Ea este o biserică ce a venit spre guvernare odată cu populația ce o păstorea și nu una aleasă de guvernare ca să evanghelizeze populația. Venind din firescul existenței noastre, aflându-și un loc foarte îndreptățit, confirmat de o întreagă evoluție istorică, loc de care contemporaneitatea trebuie să țină seamă.
Biserica noastră nu a avut niciodată nimic acaparator sau dominator, ci a fost dătătoare de înțelepciune frățească în existența obștei. Dumnezeu nu a ferit biserica de tendințe totalitariste de care se îngrozea marele gânditor ortodox Merejkovski care, trăind în preajma țarilor, scria în 1911: „Puterea religioasă a absolutismului rusesc este într-adevăr enormă, dar nu pozitivă, ci negativă, demonică.” La noi nu a fost vorba niciodată de putere religioasă, ci de credință populară. Ea a adunat obștea în jurul bisericii, cultivându-ne și întărindu-ne dimensiunea respectului față de semeni, care este desigur temeiul existenței democratice. Venind dinspre populație spre stăpânire și nu din voința vreunui principe care ar fi vrut să-și boteze supușii, biserica noastră tradițională are o experiență de viață obștească, parohia confundându-se cu obștea, iar obștea creștină devenind însăși adunarea cetățenească. În acest mod, trăsăturile democratice provin din aspectul moral al existenței, dându-se un anume stil de viață, iar pragmatica politicii curente trebuie să țină seama de acest stil de viață nu numai pentru a sublinia caracterul evident al devenirii democrației moderne din spiritualitatea conferită de creștinism, ci și pentru a marca cele două laturi de cuprindere a noțiunii de democrație ca morală creștină:
- Cea de schemă administrativă care, cum spunea Apostolul, este un vas bun ce trebuie umplut cu spiritualitate de la duhuri;
- Cea de conținut, care este însăși această spiritualitate, ca latură absolut necesară și ea spre a sprijini democrația.
Devenindu-ne clară noțiunea prin cuprinderea sferei ei, ajungem la concluzia că așa cum spiritualitatea, legea morală, credința, sunt cu mult deasupra politicii, latura aflată la antipod trebuie scoasă și ea în afara politicii.
