Centralizarea nu este o metodă pentru viitor, este o relicvă a trecutului! Este un adevăr pe care ni-l spune președintele Comitetului European al Regiunilor Karl-Heinz Lambertz, acesta fiind și unul dintre cele mai importante subiecte din noul număr al ziarului Vocea Administrației
A fost lansată o nouă platformă web (www.eu4business.md/dcfta) care oferă informații agenților economici și cetățenilor Republicii Moldova cu privire la Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) între Uniunea Europeană și Republica Moldova.
Andreea Gîscă locuiește în Chișcăreni, un sat din nordul Republicii Moldova. La ai săi cinci ani, nu i-a văzut niciodată pe cei doi frați, mama, tatăl și bunica laolaltă. În ultimii zece ani, familia Gîscă se reunește doar seara prin Skype.
Cele mai bune practici ale autorităţilor publice locale din Republica Moldova, au fost desemnate pe 28 noiembrie în cadrul ședinţei Grupului Coordonator al Programului Bunelor Practici și vor fi premiate în luna decembire curent. În cadrul şedinţei, membrii Grupului Coordonator au dat o notă bunelor practici cunoscute în cadrul vizitelor de documentare și au decis care sunt practicile învingătoare.
Satul Costeşti din raionul Ialoveni a fost desemnat ,,Capitala Tineretului 2019”. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării în cadrul Galei Premiilor Naţionale pentru Dezvoltarea Sectorului de Tineret, transmite IPN.
La 26 noiembrie, la București a avut loc Conferința „Investițiile și coeziunea în regiunile și comunitățile locale din Europa. Promovarea inovației și moștenirii culturale. Evenimentul a fost organizat de către grupul politic Alianța Europeană din cadrul Comitetului European al Regiunilor de pe lângă Parlamentul European.
În perioada 12-16 noiembrie curent, în localitatea Scheia din județul Suceava, România a avut loc sesiunea cu tematica „Îmbunătățirea capacității profesionale a auditorilor interni care își desfășoară activitatea la nivelul administrației publice locale. Evenimentul a fost organizat de Ministerul Finanțelor
Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat pentru membrii săi cursul de instruire cu genericul „Inițierea în scrierea de proiecte. Evenimentul a avut loc la 27 noiembrie curent și a întrunit primari, responsabili de scrierea proiectelor și atragerea de fonduri,
În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM de sâmbătă, 24 noiembrie vă invităm să cunoașteți o mică parte din activitatea experților Congresului Autorităților Locale din Moldova. Unii au fost în Austria, Lichtenstein sau Macedonia, alții au avut întrevederi cu experți
În cadrul emisiunii „La Înălțime cu CALM de sâmbătă, 24 noiembrie vă invităm să cunoașteți o mică parte din activitatea experților Congresului Autorităților Locale din Moldova. Unii au fost în Austria, Lichtenstein sau Macedonia, alții au avut întrevederi cu experți
În perioada 22-23 noiembrie, la Kiev, Ucraina s-au desfășurat lucrările Conferinței regionale „Municipalitățile pentru Creștere Durabilă în țările Parteneriatului Estic. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectelor Uniunii Europene „Primarii pentru creștere economică și Convenția Primarilor-Est și a reunit peste 350 de reprezentanți