Primăria  satului Cernoleuca  este instituția publică cu activitate permanentă,  la conducerea căreia din anul 2007 este Ala Mazureac.

Situat la nordul Moldovei, la 220 km de capitală,  satul Cernoleuca are 1700 de locuitori.

Primara spune că localitatea și-a păstrat oamenii gospodari și tradițiile frumoase. Conacul  Cazimir, moara de vânt construită la sfârşitul sec. XIX și Casa muzeu a pictorului Igor  Vieru sunt   atractive pentru turişti şi rădăcină vie pentru satul  natal.  

Personalităţile  care s-au născut în Cernoleuca sunt  scriitorul şi  regizorul  Vasile Căpăţână, regretatul pictor  Igor  Vieru şi  regretatul acordeonist Mihai Bătrânu.

Îndeletnicirea meșterilor populari  din localitate este croşetatul şi  cusutul costumelor naţionale. De asemenea, bucătăresele din Cernoleuca duc faima satului  la diferite concursuri şi festivaluri  gastronomice. 

În sat sunt 900 de gospodării, un gimnaziu unde îşi fac studiile 121 elevi, o grădiniţă  frecventată de 47 copii, oficiul medicilor de familie, oficiul poştal, biserica, 5 magazine, o piaţă agricolă şi o frumoasă sală de ceremonii care recent a fost renovată.

Preocuparea primarei Ala Mazureac a fost de a dezvolta infrastructura localităţii,   de a implementa proiecte investiţionale de  reparaţie capitală a  gimnaziului şi grădiniţei de copii din localitate.   „În prezent avem apeduct cu o lungime de 17 km, ce acoperă 90% din necesitatea locuitorilor, au fost modernizate şi reabilitate drumurile locale; am iluminat străzile localității în proporție de 90% ,  sunt create şi amenajate  terenuri de agrement pentru copii, etc.”

 Biblioteca publică este dotată cu sală de calculatoare unde au acces toţi doritorii.  Din sursele locale a fost renovată  clădirea primăriei  şi create condiţii bune de lucru. Tot din bugetul local, de-a lungul anilor  au fost amenajate fântânile publice.  Activitatea economică  specifică care se desfăşoară în satul Cemoleuca este  agricultura, apicultura, oieritul şi creşterea bovinelor.

Administraţia publică locală susţine  antreprenorii locali  în dezvoltarea şi promovarea  businessului mic şi mijlociu.  Familia Sîncu împreună cu APL  Cernoleuca, în anul 2022   au organizat  festivalul republican cu genericul” Mov  de Cernoleuca”.  Familia se ocupă de cultivarea levănţicăi şi prepararea unui larg spectru de produse cu care participă la târgurile naţionale şi internaţionale. O altă faimă a satului  sînt gospodăriile  ţărăneşti ce se ocupă cu recoltarea merelor pe care le exportă în ţările Uniunii Europene.

Ala Mazureac a iniţiat festivalul acordioniştilor, în memoria lui Mihai Bătrînu, festivalul ce are loc de Duminica Mare are genericul  „Acasă-la izvorul tămăduirii” şi  la 8 Martie  ” O floare pentru tine, Doamnă” .  Annual, în luna mai, de Ziua internaţională a familiei sunt sărbătoriți  jubiliarii din sat. Expoziţia pascală, concursul  cîntecului pascal şi  încondeerea oulelor este o altă tradiţie păstrată în Cernoleuca. De asemenea, tradiţiile naţionale locale la sărbătorile de iarnă sunt transmise de părinți copiilor, perioadă în care în fiecare casă vin cetele  colectivelor folclorice  din sat cu urături şi colinde  moştenite din străbuni. În seara de Revelion, la bradul din centrul satului este organizat Carnavalul familiilor.

 Primara crede că bunătatea și respectul ne definesc ca oameni, iar într-un mediu în care aceste calităţi se întâlnesc din ce în ce mai rar, dorinţa de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin înnobilează fiinţa umană. „Împreună cu asistenţii sociali vizitez persoanele în etate, în special persoanele singuratice. La sărbători venim cu colete alimentare, iar în perioada rece a anului avem grija să-I asigurăm cu lemne pentru foc. Misiunea primăriei este de a contribui la creşterea prosperităţii  satului  şi a bunăstării cetăţenilor acestuia.”

Unul dintre  motto-urile   de care  se conduce primara în activitatea de zi cu zi este: „Nu contează atât de mult ce fac, ci câtă dragoste  pui în ceea ce faci.”

Despre Congresul Autorităților Locale din Moldova, Ala Mazureac spune că această asociație a unit într-o echipă toți primarii . „Ne consultă  şi ne ajută să găsim soluţii la unele probleme,  CALM-ul  promovează primarii, dar și noi  promovăm localitățile noastre prin intermediul CALM-ului.”

Primara își dorește că creeze un mediu ecologic prielnic în localitate, prin modernizarea serviciului de salubrizare și extinderea spaţiilor verzi.

Alte obiective ale alesei locale sunt să reușească să reconstruiască moara de  vânt şi conacul Cazimir; să creeze un mediu investiţional favorabil și să promoveze sportul.

Imprimare