Proiectul ”CBC Heritage T.E.A.M. Together Everyone Achieves More” a fost finalizat în mod oficial. După conferința de închidere organizată de Asociația B-Right Media la Botoșani, în data de 7 iunie, a urmat activitatea în oglindă din Republica Moldova.

Un proiect frumos la Edineț, un proiect frumos dar sigur, transfrontalier”, a descris pe scurt primarul de la Edineț colaborarea transfrontalieră.

Conferința de închidere a proiectului ”CBC Heritage T.E.A.M. Together Everyone Achieves More” sau TEAM pe scurt, a avut loc pe data de 17 iunie 2022 la Edineț, în prezența oficialităților și partenerilor moldoveni și a echipei de implementare din partea Asociației B-Right Media de la Botoșani.

 

A fost un moment al bilanțului în care s-au trecut în revistă realizările din acest proiect pentru care finanțarea a fost asigurată de Uniunea Europeană. Iar concluzia a fost satisfăcătoare având în vedere că toate obiectivele propuse au fost îndeplinite și mai mult au venit în sprijinul ambelor comunități, din Botoșani și Edineț.

„Europa ne-a învățat și prin acest proiect inclusiv că trebuie să gândim nu numai în perspectiva părții financiare, infrastructurii, ci în primul rând în perspectiva umanului, formării noastre ca element profesional în diverse domenii. Și iată acest lucru, grație partenerilor noștri români, mi se pare că am reușit în acest răstimp”,

Constantin Cojocari, primarul municpiului Edineț

Finalizarea acestui proiect european care a însemnat o premieră pentru multe persoane din echipa de implementare din partea moldoveană a suscitat interesul reprezentantului Guvernului în teritoriu al Republicii Moldova care a onorat cu prezența.

„Din partea Guvernului Republicii Moldova vreau să aduc un mesaj de mulțumire pentru toate aceste conlucrări de care dață dovadă aici la noi, la Edineț. Fiindcă datorită proiectelor implementate între România și Republica Moldova, proiectelor transfrontaliere în comunitățile noastre încetul, cu încetul ne străduim și aducem Europa la noi acasă”,

Eugeniu Mogorean, reprezentantul Guvernului în teritoriu (omologul prefectului)

Consiliul Raional Edineț a fost reprezentat de vicepreședintele Oleg Sanduleac. 

Prietenie peste granițe

TEAM este rezultatul muncii Asociației B-Right Media care a scris proiectul și mai apoi a identificat partenerii care s-au pliat pe nevoile înscrise în obiective.

Și care s-au dovedit a fi cei ideali.

„Dacă nu găseam deschiderea necesară la Consiliul Raional și Primăria Edineț, acest proiect pe care noi, cei de la Asociația B-Right Media l-am scris, nu ar fi prins viață niciodată. Îi văd aici pe dl primar și dna viceprimar, fac o echipă minunată. Dl primar este un poet al administrației iar dna este profesor de matematică al administrației, și fac o echipă formidabilă, mi se pare că se completează foarte bine”,

Sergiu Bălășcău, președinte Asociația B-Right Media

Deși TEAM s-a încheiat oficial cu conferința de închidere de la Edineț, colaborarea dintre Primărie și Asociația B-Right Media va deschide noi drumuri spre noi colaborări pentru a fi adăugate și alte lucruri frumoase la Edineț.

„Am avut multe de învățat de la dv, felul de a lucra în echipă. Noi pentru prima dată am fost implicate în lucrul asupra unui proiect. Și dacă tot s-a vorbit despre proiecte, să știți că noi de fiecare dată ne-am dorit o casă de cultură de nivel raional adusă la viață, prin niște raparații făcute. Prin niște scaune sau fotolii. Păi nu au fost scaune aduse, ci am pus fotolii în care este plăcut, este bine, este o atmosferă de stat numai când intri în sala respectivă dar dacă se mai cântă și se mai joacă pe scenă, e ceea ce am făcut cu mult drag la Botoșani”,

Angela Bazatin, șefa Direcției de Cultură din cadrul Primăriei Edineț

 

Până la noi proiecte transfrontaliere, edinețenii se vor bucura de o nouă sală de spectacole din incinta Palatului Culturii unde au fost achiziționate 400 de fotolii și s-a îmbunătățit și instalația de sonorizare cu sprijin financiar suplimentar din partea Primăriei Edineț.

„De câte ori vom intra în Casa de Cultură o să ne aducem aminte de acest proiect frumos, de aceste lucruri frumoase care rămân în Palatul Municipal Edineț. Ce pot să spun la sfârșit de drum? Ce s-a spus, e adevărat, în spate am avut o echipă de fete, care, tot timpul, mi-era rușine dar seara, noaptea, lucram, ne consultam,. Am învățat și noi foarte mult, a fost primul proiect european transfrontalier”,

Rodelia Vasilcov, viceprimar municipiul Edineț

Un model de bune practici a fost și Centrul de Promovare Turistică de la Botoșani care are un frate mai mic în Edineț – Republica Moldova.

Centrul Informațional Turistic a fost creat în foaierul Palatului Culturii din Edineț și este deja funcțional.  

Ba chiar a primit recenzii favorabile din partea promotorilor naționali ai turismului.

„A fost un transfer de informații în domeniul turismului la care au participat în jur de 40 de persoane, de la noi de la Edineț, din domeniul turismului care au avut parte de o vizită de studiu la Botoșani în care noi am învățat de acolo cum se face corect un traseu turistic, ce reprezintă acel traseu turistic, care pot fi atracțiile turistice și obiectivele turistice dintr-o localitate. Deci am luat foarte multe informații, am fost ghidați, am fost cazați, am fost informați în domeniul turismului”,

Angela Boian, ofițer de turism

Este primul centru turistic din partea de nord a Republicii Moldova deschis în 14 mai 2022,  dotat cu mobilier și materiale promoționale.   

Proiectul T.E.A.M. pe scurt

Finanţator: Uniunea Europeană, Instrumentul European de Vecinătate, Programul Operaţional Comun România-Republica Moldova 2014-2020

Buget aprobat: 99.720 euro

Perioadă de implementare: 12 luni

Obiectiv general: îmbunătăţirea atractivităţii turistice la graniţa Uniunii Europene în regiunea Edineţ (MD) – Botoşani (RO), pe principiile competitivităţii, cooperării şi bunei vecinătăţi, cu valorificarea patrimoniului cultural pentru strategii de promovare, produse turistice şi servicii comune, până în anul 2024.

Realizări:

  • 4 organizaţii (2 APL şi 2 ONG) din Republica Moldova şi România implicate în toate activităţile proiectului;
  • 1 sală de spectacole renovată cu 400 de scaune noi achiziţionate prin proiect;
  • 1 Centru de informare şi promovare turistică nou înfiinţat;
  • 2 evenimente de transfer de know how RO-MD (vizită de studiu şi curs de formare);
  • 2 festivaluri reunind peste 3400 de artişti şi spectatori;
  • 4 conferinţe de prezentare a proiectului în Republica Moldova şi România;
  • Numeroase comunicate şi inserţii mass media în România şi Republica Moldova;
  • O pagină de Facebook dedicată proiectului.

Imprimare