Prima Blog Pagina 664

Cooperarea intermunicipală – o nouă etapă în eficientizarea serviciilor publice locale

19.04.12 Expertul CALM, Ion Beschieru, a participat la seminarul de informare pe tematica cooperării intermunicipale, care a avut loc în raionul Râșcani. Evenimentul a fost organizat de către GIZ în parteneriat cu CALM.  Subliniem că domeniul dat este unul de interes deosebit pentru CALM, motiv pentru care în viitor vor fi demarate o serie de activități/proiecte în acest sens.

CALM a participat la ședinţei Grupului consultativ al Instituţiei Publice „Fondul...

18.04.12 CALM a participat la ședinţa Grupului consultativ al Instituţiei Publice „Fondul Provocările Mileniului Moldova”, în cadrul căreia, printre altele, a fost audiat raportul doamnei Elena Dobzeu, primar de Grozești, raionul Nisporeni, privind vizita sa de studiu în Portugalia. Doamna Elena Dobzeu reprezintă CALM în cadrul grupului consultativ și în această calitate a participat la vizita de studiu din Portugalia.

Autoritățile publice centrale trebuie să consulte autoritățile locale și asociațiile...

12.04.2012 CALM a participat la ședința Comisiei parlamentare Administrație Publică și Dezvoltare Regională, care a avut loc la 11.04.2012 și în cadrul căreia a fost analizat în lectura a doua Proiectul Legii 2536 cu privire la administrația publică centrală de specialitate.  La solicitarea CALM, în Proiectul  de legea fost inclusă prevederea obligativității consultării autorităților administrației publice locale în materie de acte normative, decizii și politici, care vizează în mod direct administrația publică locală.

Salariile primarilor și președinților de raioane vor crește începând cu 1...

12.04.2012 Miercuri, 11 aprilie, Guvernul a aprobat Proiectul de lege pentru modificarea și completarea legii 35-XVI din  23 decembrie 2005 cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar. Modificările ţin de excluderea din textul Legii a condiţiilor de salarizare prevăzute pentru funcţionarii publici, perfecţionarea condiţiilor de salarizare pentru personalul care efectuează deservirea tehnică şi din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, precum şi perfecţionarea condiţiilor de salarizare, prevăzut pentru persoanele cu funcţii de demnitate publică.

Autoritățile locale din Republica Moldova salută aprobarea strategiei descentralizării și consideră...

În data de 06 aprilie 2012, a avut loc şedinţa Consiliului de Administrare al CALM. Președintele CALM, d-na Tatiana Badan, a felicitat audiența cu ocazia adoptării în data de 05.04.2012 a Strategiei Naționale pe Descentralizare. D-na Badan a subliniat faptul că perioada de doi ani de la înființarea CALM nu a fost deloc ușoară; CALM a înregistrat succese, dar a suportat și eșecuri, presiuni, însă cu toate acestea, grație suportului primarilor, a mers înainte.

14.02.2012 NU competenţelor delegate fără acoperire financiară

Reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova au participat la şedinţa de lucru a Comisiei Parlamentare Cultură, Învăţămînt, Ştiinţă, Tineret, Sport şi Mass-Media a Parlamentului, în cadrul căreia a fost pus în discuţie proiectul modificării actelor legislative, care reglementează învăţământul din Republica Moldova.

14.02.2012 Delegaţia RM la Congresul Puterilor Locale în dialog cu reprezentanţii...

Membrii Delegaţiei Republicii Moldova la Congresul Puterilor Locale au avut o întrevedere cu şefa cabinetului Primului-ministru, D-na Lilia Snegureac. Scopul întâlnirii a fost stabilirea modalităţilor de colaborare între Delegaţie şi Cancelaria de Stat, asigurarea condiţiilor de activitate pentru Delegaţia Republicii Moldova în cadrul Congresului puterilor locale şi regionale al Consiliului Europei, Prezentarea Republicii Moldova în cadrul şedinţelor Congresului, comunicarea sistematică şi permanenă, în ambele direcţii, dintre Delegaţie şi instituţiile guvernamentale.

(Русский) Кандалы для примаров

(Русский) Руководителей населенных пунктов заставляют попрошайничать.

Vocea Autorităților Locale, nr. 1, 2012

public/publications/50935_md_val_nr_1_2012_fi.pdf

Reprezentanții Administrației Publice Locale din Republica Moldova au fost omagiați, însă...

Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM) a organizat miercuri, 28 decembrie 2011, Prima ediție a ceremoniei de decernare a Distincțiilor CALM ”PRIMAR EMERIT” și ”PENTRU MERITE ÎN ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ LOCALĂ”. În cadrul ceremoniei, actorii principali au fost  reprezentanții administrației publice locale:  primari, președinți de raioane, aleși locali etc.

CALM continua unificarea și consolidarea adminitratiei locale – a fost...

Sâmbătă, 10 decembrie 2011 în Chişinău s-a desfăşurat Conferinţa „Consolidarea participării şi liderismului femeilor în guvernarea locală”, care a întrunit circa 200 de reprezentante şi reprezentanţi ai administraţiei publice locale din toate raioanele republicii.

Ultimele articole

reset WAY cursor WAY contrast WAY Marire Font WAY Alb negru WAY Linkuri WAY