Dl. Viorel Furdui, Directorul executiv CALM a prezentat Raportul CALM pentru un an de activitate şi a informat membrii Consiliului de Administrare prezenţi la şedinţă despre realizările din anul care a trecut şi direcţiile de activitate propuse pentru anul 2012. Raportorul a menționat faptul că numărul membrilor CALM este în continuă creștere, depășind 50% din APL, fapt care se datorează activității CALM exclusiv în interesul comun a tuturor autorităților locale din Republica Moldova. Acest sprijin continuu și crescând din partea APL de nivelul I și II consolidează relaţiile şi poziţia CALM în raport cu APC,  dar totodată crește și responsabilitatea CALM în fața membrilor săi.

În cadrul ședinței a fost stabilită perioada organizării Adunării Generale și aprobate Regulamentul  de ordine internă al CALM și Regulamentul privind consultarea și informarea membrilor CALM,  urmând ca membrii CA să vină cu propuneri, amendamente suplimentare în termenele prevăzute.

De asemenea, a fost aprobat Obiectivul gender și Regulamentul Rețelei Femeilor CALM. In acest sens, menționăm că la inițiativa CALM a fost creată Rețeaua Femeilor CALM în calitatea de platformă de comunicare pentru toate femeile primar, președinte de raion și alți funcționari din cadrul APL. În același context, Dl Viorel Furdui a menționat că în perspectivă CALM are intenția de a crea și alte rețele specializate ale profesioniștilor din cadrul APL (secretari ale consiliilor, contabili, consilieri etc.)

Membrii Consiliului de Administrare au supus discuției o serie de inițiative legislative, care vizează problemele actuale ale autorităților publice locale și au făcut diverse propuneri de soluționare a acestora (salarizarea primarilor, a președinților de raioane, achiziții publice; competențe în domeniul învățământului, tarife), accentuând în mod special faptul că inițiativele legislative, proiectele de lege care sunt elaborate trebuie să fie gândite și elaborate împreună cu reprezentanții APL, care execută ulterior aceste legi, procesul de consultare și solicitare a avizelor este obligatoriu să fie unul real nu formal, să permită consultarea în timp util a factorilor care sunt vizați, lucru care nu întotdeauna se întâmplă.

Majoritatea vorbitorilor au salutat activitatea CALM în perioada de referință, menționând totodată necesitatea creșterii presiunii asupra APC în vederea soluționării reale a problemelor existente și a implementării de facto a descentralizării fiscale și a autonomiei locale.

În acest context,  participanții au scos în relevanță un şir de probleme actuale pentru autorităţile publice locale de pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În special, Primarul de Nisporeni, a ridicat o serie de probleme și dificultăți pe care le întâmpină APL în domeniul achizițiilor publice, gestionării patrimoniului local și administrării resurselor naturale de pe teritoriul său, controalele abuzive din partea diferitor organe de stat etc.  La rândul său Primarul de Carahasani, primarul de Corjova și alții au declarat că situația în domeniul APL este foarte gravă, lipsa respectului față de autorități locale devenind o normă în cadrul mai multor structuri de stat. Au fost subliniate în mod special controalele abuzive la care sunt supuși primarii, și problema achizițiilor publice, procedura actuală a acestora fiind nu greoaie ci făcând de fapt imposibil achizițiile în sine.

De acea, în opinia reprezentanților APL se cer acțiuni urgente și radicale pentru a determina autoritățile centrale să schimbe atitudinea față de APL și să întreprindă acțiuni urgente și concrete pentru a schimba această situație.

 

Pentru informaţie adiţională contactaţi: Aliona Juncu, Departamentul Comunicare

și Relații cu publicul

e-mail: aliona.juncu@calm.md

Imprimare