Nina Cereteu, primar al orașului Drochia, s-a lansat în politică în 2014. Este absolventă a Facultăţii de Drept a Universității de Studii Europene din Moldova. Ulterior a obținut o diplomă de master în științe politice la Academia de Administrare Publică. Începând cu anul 2011 a activat în calitate de consultant la Direcția organizații necomerciale din cadrul Ministerului Justiției și secretar al Comisiei de certificare. În 2014 – 2015 a activat în calitate de asistent juridic. În 2015 este aleasă în funcţia de primar al oraşului Drochia. În 2016, Nina Cereteu a fost aleasă vicepreședintă a Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), mandat obținut și la ședința Consiliului de Administrare al CALM din 4-5 decembrie 2020.

  • Acum un an drochienii v-au dat cele mai multe voturi de încredere, oferindu-vă din prima fotoliul de primar. Cum v-a reușit?
  • Nu a fost deloc ușor, au fost 4 ani de muncă, iar apreciere și calificativ mi-au dat orășenii la alegerile din anul trecut prin votul lor de încredere pentru încă un mandat. Pe această cale, vreau încă o dată să le mulțumesc, este o responsabilitate enormă, eu la rândul meu pot să spun că voi depune tot efortul să nu-i dezamăgesc.
  • Stimată doamnă, vă cunoaștem drept un primar activ, dar și un lider politic cu inițiativă. Cum reușiți să nu intersectați una cu alta?
  • Între toate trebuie să existe mijlocul de aur, mă strădui de fiecare dată să nu le amestec. Nu am pus niciodată accent pe politică în activitatea de primar, nu poți să apreciezi oamenii, specialiștii după apartenență politică, în toate partidele sunt oameni buni, dacă omul se descurcă și e specialist bun, foarte bine, să lucreze. Nu am obligat niciodată pe nimeni să devină membru de partid, să participe la acțiuni sau să mă susțină în activitatea politică. Fiecare este liber în acțiuni și preferințe.
    În activitatea de primar, interacționez cu simpatizanți ai diferitor partide politice, dar acest fapt contează cel mai puțin, astfel, prioritar fiind omul și soluționarea problemelor orașului. Politica e aparte.
  • Dar dacă e să alegeți una din două, ce ați prefera?
  • Fiecare își are locul ei și sunt foarte diferite.
  • Totuși, lumea vă apreciază după schimbările pe care le implementați în oraș. Mai țineți minte ce le-ați promis acum un an?
  • În campania electorală din octombrie 2019, nu le-am promis orășenilor marea și sarea, fiind în deplină cunoștință de problemele existente. Am mers în fața oamenilor cu ceea ce am realizat și le-am promis continuitate, continuarea tuturor lucrurilor frumoase și bune pentru oraș și orășeni. În activitatea de zi cu zi mă conduc de ideea că mai întâi trebuie să faci și apoi să arăți ce ai făcut, decât să promiți și să nu faci.
  • Ce realizări ați adunat într-un an de activitate?
  • Chiar dacă a fost un an neobișnuit pentru toată lumea, plin de provocări și foarte greu, care a dat peste cap multe planuri, noi oricum am reușit să realizăm multe din cele propuse. Spun noi, pentru că în spatele meu este o echipă întreagă, iar toate realizările mele fără ei nu ar fi posibile. Am continuat cu amenajarea curților blocurilor multietajate prin pavarea accesului, reparația drumurilor, atât cu asfalt, cât și variantă albă. Amenajarea a trei terenuri de joacă pentru copii, teren de fitness în aer liber și unul multifuncțional, primit în dar de ziua orașului. Au fost efectuate lucrări de reparație, amenajare și dotare la Instituțiile de educație timpurie din oraș.
  • Care sunt principalele proiecte la care ați lucrat?
  • Avem mai multe proiecte la care lucrăm.
  1. Cel mai mare și important fiind Proiectul „Îmbunătățirea serviciilor de alimentare cu apă în orașul Drochia”. Măsura investițională este finanțată de Uniunea Europeană în cooperare cu proiectul „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova”, implementat de GIZ Moldova în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului și sprijinit financiar de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ). Lucrările de reabilitare și extindere a sistemului de aprovizionare cu apă din orașul Drochia au început, la începutul lunii noiembrie 2020. Valoarea contractului de antrepriză se cifrează la 82,87 milioane de lei, din care 5,64 milioane de lei reprezintă cofinanțarea din partea Primăriei orașului Drochia și 500 de mii de lei – din partea Consiliului Raional Drochia.
  2. Un alt proiect „Promovarea modului activ de viață și a interacțiunii comunitare prin crearea oportunităților de agrement în zona de revitalizare „Valea Curechiului” a orașului Drochia”. Proiectul a urmărit creșterea atractivității zonei de revitalizare urbană „Valea Curechiului”, a nivelului de trai prin diversificarea oportunităților de petrecere a timpului liber pentru cei 4500 de locuitori ai zonei de revitalizare, una din activitățile proiectului fiind amenajarea acestui teren sportiv multifuncțional și a mobilierului stradal. Buget total: 658 500 MDL
    Contribuția PolishAid: 344 000 MDL
    Contribuția APL: 314 500 MDL
    Acest proiect a fost finanțat în cadrul Fondului Granturilor Mici 2020 – ediția Revitalizare Urbană, implementat de Solidarity Fund PL in Moldova, cu suportul PolishAid, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului al Republicii Moldova și Ministerul Fondurilor pentru Dezvoltare și Politică Regională al Republicii Polonia.
  3. În cadrul Programului „Diaspora Acasă Reușește” DAR 1+3, Primăria orașului și-a propus amenajarea unui teatru de vară în centrul Parcului Central din oraș. Bugetul total pentru realizarea proiectului este de 562 mii lei, din care 250 000 MDL Guvernul RM, 106 000 MDL contribuția băștinașilor, 106 000 MDL Guvernul Elveției, 100 000 MDL contribuția APL.
    Activitatea este realizată în cadrul Programului Diaspora Acasă Reușește „DAR 1+3”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.801 din 01 august 2018, implementat de Cancelaria de Stat prin intermediul Biroului Relații cu Diaspora. Partener MIDL/PNUD Moldova.
  4. Nota conceptuală depusă de către Primăria orașului Drochia, în cadrul Etapei I a Apelului competitiv de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023, cu finanțare din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) a fost admisă pentru Etapa a II-a. Suntem la etapa de pregătire a documentației tehnice necesare pentru Etapa a II-a, un proiect frumos de amenajare a teritoriului în zona de revitalizare urbană, Valea Curechiului.
  5. Primăria orașului Drochia este partener în cadrul programului Comunitatea Mea, implementat de IREX. În acest context am pregătit documentația tehnică pentru amenajarea unui complex sportiv în Parcul Central care va fi finanțat în cadrul acestui program.
  1. Suplimentar, suntem parteneri ai Proiectului MIDL II/PNUD Moldova, Primarii pentru Creștere Economică, Comunitatea Mea, Convenția Primarilor pentru Eficiență Energetică. Ceea ce presupune activități permanente, atât pentru creștere economică, dezvoltare și amenajarea teritoriului cât și creșterea nivelului de prestare a serviciilor publice, și dezvoltarea capacităților profesionale ale funcționarilor Primăriei.
  • În ce direcție au fost investiți cei mai mulți bani?
  • Amenajarea teritoriului și întreținerea instituțiilor de educație timpurie prin reparații și dotări.
  • COVID-19 v-a dat multe planuri „peste cap”?
  • A fost un an greu, chiar aș putea spune complicat, evident că nu am reușit să facem tot ținând cont de carantină și condiții speciale de activitate, dar am fost nevoiți să ne adaptăm la noile circumstanțe pentru că viața merge înainte și încă nu este clar când și dacă în genere vom reveni vreodată la situația anterioară.
  • Care a fost cea mai mare încercare în timpul pandemiei?
  • Întreaga pandemie a fost și continuă să fie o provocare imprevizibilă, nu pot să aleg ceva anume, noi trebuie să facem față la toate problemele de orice grad și dificultate.
  • Ce conlucrare aveți cu consiliul local, raional, cu cetățenii?
  • Atmosfera e lucrativă, avem toți aceleași scopuri să creăm condiții mai bune de trai orășenilor, în măsura posibilităților, doar pentru asta am fost aleși de oameni. Conlucrarea cu cetățenii, la fel o pot califica ca pozitivă. În ultima perioada, toți donatorii, partenerii de dezvoltare pun un accent sporit pe implicarea și contribuția locuitorilor, deoarece acolo unde este contribuție este și altă durabilitate. În aceste condiții, chiar suntem recunoscători cetățenilor care se implică la implementarea proiectelor, atât fizic cât și economic, cu efort comun creăm lucruri frumoase pentru comunitatea noastră. Cu consiliul raional în frunte cu președintele raionului, avem, la fel, o conlucrare productivă. Chiar aș vrea să menționez, că după mulți ani, între Primăria orașului și Președinte, este conlucrare. Aici, chiar dacă revin puțin la o întrebare a Dvs anterioară legată de politic, o să fac o paralelă, suntem reprezentanți ai diferitor formațiuni politice, dar dacă ne pasă de localitate și oameni, culoarea politică mai puțin contează. Fapt pe care îl apreciez și respect.
  • Dnă primar, sunteți în această funcție deja al doilea mandat, cum se împacă doi primari într-o familie?
  • Foarte bine, eu sunt la al II-lea, soțul la al III-lea. Am de la cine cere sfat și povață, are cine mă sprijini și avem schimb de experiență. Ce-i drept că copiii ne văd rar, deplasări, ședințe, întruniri – peste tot suntem împreună.
  • Vă mulțumim frumos pentru răspunsuri, dorindu-vă mult succes în activitatea administrativă, de care să se bucure toți drochienii și fericire în familie!
    A intervievat
    Natalia VRANCEAN


Imprimare