La data de 19 ianuarie 2021, în cadrul celei de-a 13-ea ediție a Forumului Global privind Migrația și Dezvoltare, s-a desfășurat o sesiune de nivel înalt dedicată rolului diasporei în prevenirea și combaterea pandemiei COVID19, cu participarea a peste 130 de participanți din întreaga lume. Intervenția din partea Republicii Moldova a fost despre modul în care diaspora din toate țările, în strânsă colaborare cu autoritățile locale, autoritățile centrale, misiunile diplomatice, ilustrată prin exemplul Municipiului Strășeni, au contribuit la acțiunile de răspuns la pandemia COVID-19; precum și modul în care putem valorifica astfel de contribuții pe termen lung pentru redresare socio-economică în urma pandemiei și pentru dezvoltare sustenabilă a localităților din Moldova. Evenimentul a cuprins intervențiile din partea Șefului Echipei Soluții de Recuperare și Mobilitate Umană al PNUD, Luca Renda; Șefei Unității Migrației și Dezvoltării Durabile, OIM, Cécile Riallant; Președintelui Confederației Globale a Diasporei, Peter Kwok; Membrului Senior și Co-fondator, Institutul pentru Politici de Migrație, Kathleen Newland, reprezentanți ai Guvernului Somaliei, precum și altor participanți.
Prezentarea experienței Moldovei a fost făcută de dna primar Valentina Casian și a cuprins practicile implicării și contribuției Diasporei la eforturile de combatere a pandemiei COVID-19 în municipiul Strășeni. Diaspora din Strășeni a dat dovadă de un spirit de solidaritate excepțional, mobilizându-se în timp record pentru a oferi sprijinul necesar localității de baștină. Mobilizarea acesteia este motivată de o guvernare deschisă a autorităților publice de acasă. Iar Platformele de comunicare au fost și rămân în continuare o modalitate de a amplifica vocea Diasporei, care este una diversă, dar superbă.
Menționăm susținerea autorităților locale în stabilirea conexiunilor cu Diaspora, oferită de către Proiectul PNUD-Elveția ”Migrație și Dezvoltare Locală”, autoritățile centrale, prin programe guvernamentale, misiunile diplomatice, prin stabilirea acordurilor de colaborare.
Pentru familie, urmașii care vor reveni acasă, pentru ei se merită să investim în comun – noi, cei de acasă și cei plecați peste hotare.
Imprimare